Statisticienii din România se află astăzi în grevă de avertisment, între orele 8:30 şi 10:20. Federaţia Sindicală a Statisticienilor din România (FSSR) a declanşat acţiunile de protest la nivel naţional ca urmare a faptului că nu mai beneficiază de plata orelor suplimentare şi a sporurilor, potrivit unui comunicat al organizaţiei sindicale. „Dacă în urma grevei de avertisment nu se va primi un răspuns pozitiv privind revendicările noastre, FSSR va declanşa în 4 iunie grevă generală pe perioadă nedeterminată\", se arată în documentul semnat de preşedintele Federaţiei, Dan Paraschiv. Potrivit liderului sindical, la acţiunea de protest vor participa toate direcţiile judeţene de statistică din ţară. La Constanţa, 44 de angajaţi ai Direcţiei Judeţene de Statistică participă la acţiunea de protest de astăzi. Potrivit afirmaţiilor liderului FSSR, o eventuală grevă generală ar putea duce la \"vicierea\" rezultatelor alegerilor europarlamentare sau chiar la repetarea acestora dacă salariaţii sistemului naţional de statistică nu vor participa la organizarea alegerilor.