Greva şoferilor Regiei Autonome de Transport în Comun (RATC) Constanţa a luat sfârşit de aproape două zile, dar continuă să aibă numeroase ecouri atât în rândul călătorilor, dar mai ales în rândul autorităţilor. Luni, în prima zi de grevă a angajaţilor RATC, conducerea companiei i-a acţionat în instanţă pe protestatari, considerând că încetarea lucrului de către aceştia este ilegală. Ieri, Tribunalul Constanţa a admis cererea formulată de conducerea companiei, constatând caracterul ilegal al grevei, dar a respins cererea RATC Constanţa privind despăgubirile imputate sindicatelor. „Instanţa a decis ca Sindicatul Liber Transport în Comun Constanţa şi Sindicatul Profesional al Transportatorilor şi Activităţilor Conexe Constanţa să nu plătească despăgubiri. Dar noi vom face recurs şi vom acţiona în instanţă fiecare protestatar în parte”, a declarat directorul general al RATC Constanţa, Ovidiu Tănase. Potrivit acestuia, prejudiciul adus companiei este de aproximativ 60.000 de lei pe zi, iar un grevist ar trebui să scoată din buzunar cel puţin 300 de lei pentru fiecare zi de grevă. Autorităţile nu au rămas nici ele nepăsătoare în urma deciziei instanţei. La şedinţa de ieri a Consiliului Local, primarul Constanţei, Radu Mazăre, a declarat că nu sindicatul trebuie să plătească despăgubirile, ci greviştii. „Nu ai cum să ceri sindicatului să plătească, pentru că nu el a declanşat greva. Eu am spus ca daunele respective să fie plătite de cei care nu s-au dus la serviciu, nu de constănţeni. Cererea în instanţă pentru despăgubire va fi făcută împotriva celor care au refuzat să iasă la muncă”, a precizat edilul Constanţei. Tot ieri s-a adus în discuţie şi scoaterea la licitaţie a traseelor RATC. Astfel, dacă se va recurge la această soluţie, vor fi făcute pachete de câteva linii RATC, care să fie scoase la licitaţie. „Dacă vom putea, vom face un parteneriat privat mixt, cum spune legea, şi atunci vom scoate la licitaţie şi linia, şi autobuzele RATC, pentru ca, în perioada în care este foarte aglomerat, respectiv dimineaţă şi după-amiază, să se poată folosi autobuzele, iar în perioada în care nu este aglomerat, să se meargă cu microbuzele. Cred că este o chestiune de câteva luni, pentru că trebuie să facem cu cap şi contractul, şi liniile, şi modalitatea de acordare a subvenţiei pentru cei care au gratuitate”, a adăugat Mazăre. Totodată, primarul a precizat că transportatorilor privaţi li se va impune un anumit tarif pentru un bilet, care nu va fi diferit faţă de cel din prezent, dar şi că, adoptând această soluţie, primăria ar putea plăti mai puţin pentru gratuităţile oferite pentru transportul în comun.
Conducerea RATC Constanţa anunţă călătorii care au avut abonamente (o linie, două linii, toate liniile, la purtător şi pentru şapte zile) valabile pe datele de 16 şi 17 septembrie 2013, reprezentând zilele de grevă ale conducătorilor auto, că valabilitatea acestora se prelungeşte cu două zile.