GREVA din Sănătate, tot mai aproape!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

GREVA din Sănătate, tot mai aproape!

Sănătate 29 Martie 2018 / 19:02 738 accesări

În lipsa ministrului Muncii, reprezentanții Federației ”Sanitas” au fost primiți de o delegație a conducerii Ministerului Muncii și de echipa de specialiști care a elaborat Legea 153/2017 privind salarizarea sectorului bugetar. Potrivit reprezentanților federației, au fost trecute în revistă revendicările ”Sanitas”, inclusiv problemele punctuale ridicate de liderii din județe. ”Din păcate, reprezentanții Ministerului Muncii s-au dovedit inflexibili la solicitările noastre de modificare a Legii 153/2017, susținând în continuare că plafonul de 30% pentru sporuri nu poate fi depășit și că legea, cu toate modificările aduse de Parlament, va fi aplicată în forma actuală. În consecință, Federația ”Sanitas” își continuă programul de proteste hotărât de Consiliul Național, asumându-și inclusiv posibilitatea de a se ajunge la grevă. Aceasta rămâne o decizie ce va fi luată în următoarea ședință a Consiliului Național, după o analiză clară, pe date și cifre, a efectelor aplicării Legii 153/2017”, menționează sursa citată.

Taguri articol


12