PROTESTELE POT CONTINUA. Federaţia Naţională a Sindicatelor din Administraţie (FNSA) suspendă greva generală anunţată pentru vineri, precum şi pichetările programate pentru astăzi, după ce Ministerul Muncii a trimis o notă către direcţiile teritoriale în care se arată că vor fi respectate toate drepturile prevăzute în contractele colective de muncă. „După discuţiile de vineri, de la Ministerul Muncii, ni s-a promis că toate drepturile salariale prevăzute în contractele colective de muncă vor fi respectate, în aşa fel încât niciun salariat să nu înregistreze diminuări ale veniturilor avute în luna decembrie 2009“, a declarat preşedintele executiv al FNSA, Romel Neagu. În aceste condiţii, acţiunile de protest anunţate de FNSA vor fi amânate până la clarificarea problemei legate de păstrarea locurilor de muncă. Având în vedere încrederea pe care sindicaliştii o au în Guvernul Boc IV, cele 46.000 de semnături pentru susţinerea grevei generale rămân valabile în cazul reprogramării acesteia. Precauţia sindicaliştilor vine ca urmare a unor alte promisiuni făcute de premierul Emil Boc, care a promis, în campania electorală, că nu va micşora salariile bugetarilor, iar primul lucru pe care l-a făcut a fost să taie în carne vie, „pentru a putea face faţă crizei economice“. Liderul sindical a subliniat că urmează discuţii cu reprezentanţii MMFPS privind disponibilizările din administraţie. Totodată, Romel Neagu a mai spus că FNSA va participa la toate acţiunile de protest anunţate de „Cartel Alfa“, confederaţie la care este afiliată. Sindicaliştii FNSA au început protestele în 2 februarie, cu o grevă de avertisment de două ore. Conform calendarului protestelor, sindicaliştii FNSA urmau să picheteze, astăzi, ministerele Muncii şi Internelor, iar pe 12 februarie să intre în grevă generală pe termen nelimitat.
REVENDICĂRI. Conflictul la nivel naţional a fost declanşat din cauza scăderii severe a drepturilor salariale, a anunţatelor disponibilizări, a încălcării repetate, prin acte emise de Guvern, a principiilor constituţionale care privesc negocierile colective şi dreptul autorităţilor locale de a-şi gestiona propriile resurse financiare, precum şi din cauza lipsei de reacţie a autorităţilor la solicitările FNSA, arăta liderul sindical. Potrivit lui Romel Neagu, sindicaliştii sunt nemulţumiţi de suspendarea tichetelor de masă, a tichetelor cadou sau de vacanţă, precum şi a altor sporuri sau prime pe care funcţionarii publici le primeau, ajungându-se astfel la o reducere consistentă a veniturilor salariale în administraţie. Sindicaliştii cer, de asemenea, păstrarea locurilor de muncă şi respectarea dreptului autorităţilor locale de a stabili propriul necesar de personal, în funcţie de angajamentele electorale asumate. Liderul sindical a mai spus că o altă revendicare este recunoaşterea dreptului autorităţilor locale de a acorda din venituri proprii suplimente salariale sau materiale ca o măsură de atragere şi menţinere a angajaţilor pe posturi remunerate sau de motivare a celor cu rezultate în atragerea de fonduri europene. O ultimă solicitare a FNSA este anularea Ordinului 32/42 din 2010 al ministrului Muncii şi al ministrului de Finanţe, care subordonează autorităţile locale unei structuri ale administraţiei centrale, în contradicţie cu prevederile legii administraţiei publice locale.