Biroul Federal al Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Administraţie (FNSA) a decis să declanşeze greva generală în 11 aprilie. Preşedintele FNSA, Valer Suciu, a afirmat că s-a ajuns la această situaţie după ce Guvernul nu a luat în serios revendicările sindicatului. Solicitările sindicaliştilor din administraţie sînt promovarea legii salarizării funcţionarilor publici şi a personalului contractual, prin care să se asigure o creştere salarială de 30%, suspendarea aplicării incompatibilităţilor prevăzute de lege pînă cînd acestea vor fi compensate prin salarii, distribuirea biletelor de odihnă direct federaţiei; eliminarea imixtiunilor făcute de către reprezentanţii Guvernului României în administraţia publică locală şi asigurarea unui spaţiu pentru amenajarea biroului federaţiei. Suciu a mai spus că, pînă în 15 martie, se vor strînge semnăturile necesare pentru declanşarea grevei generale, iar pînă atunci, Federaţia va menţine calendarul stabilit la ultimul Birou Executiv al FNSA, adică orgnizarea unei greve japoneze luni, 25 februarie, şi a unei greve de avertisment de două ore, între orele 8.00 şi 10.00, pe 28 februarie. “Noi am încercat să negociem soluţionarea revendicărilor, dar nu avem cu cine. Guvernul nu a avut nicio reacţie la acţiunile noastre de protest“, a afirmat Suciu. Totodată, sindicaliştii sînt încă decişi să acţioneze Guvernul în judecată pentru încălcarea prevederilor art. 31 pct. 3, din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici, prin nepromovarea legii privind sistemul unitar de salarizare a funcţionarilor publici, solicitînd instanţelor obligarea acestuia la promovarea legii. Funcţionarii publici din cadrul Sindicatului “Familia“ Constanţa, sindicat reprezentantiv din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, au declarat că sprijină acţiunile de protest organizate de FNSA în data de 25 şi 28 februarie. “Sîntem solidari cu colegii noştri din administraţia publică şi le sprijinim revendicările, întrucît colegii noştri de sindicat, funcţionari şi personal contractual, se află în aceeaşi situaţie“, a declarat preşedintele Sindicatului “Familia“, Gabriela Văleanu. FNSA are 43.000 de membri în toate judeţele ţării, dintre care aprox. 3.000, la Constanţa. Din FNSA fac parte funcţionari publici şi personal contractual din consilii locale, judeţene şi instituţii din subordinea lor.