Grevă generală la „Chimpex”

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Grevă generală la „Chimpex”

Social 27 Octombrie 2007 / 00:00 806 accesări

Prima zi de grevă generală la „Chimpex”, care a început ieri, a fost parcă mai puţin zgomotoasă faţă de anii trecuţi. Deşi la sfîrşitul săptămînii mai existau semnale că protestele ar putea fi suspendate, salariaţii au hotărît să vină la lucru, dar fără a-şi mai ocupa posturile. La ora 7.00 fix, toate utilajele de încărcare - descărcare a mărfurilor au fost scoase din funcţiune şi lăsate la voia întîmplării, în timpul schimburilor de tură. Declanşarea grevei generale a fost adusă la cunoştinţa conducerii „Chimpex” cu 48 de ore înainte, în sediul societăţii fiind expuse afişe pe care era scris „Grevă generală”. Potrivit liderului Sindicatului Liber Portuar „Chimpex”, Florin Coman, cei peste 350 de muncitori au oprit lucrul pe termen nelimitat din cauza refuzului administraţiei de a majora salariile pe anul în curs cu 30%. „Oamenii vin la lucru în baza turelor stabilite, stau opt ore, însă nu desfăşoară niciun fel de activitate. Din 12 octombrie am tot încercat să convingem conducerea că protestele nu sînt benefice pentru societate, dar nu am fost ascultaţi. De patru ani, tot fac investiţii de milioane de euro şi cu toate acestea, nici măcar Adunarea Generală Extraordinară a Acţionarilor nu poate explica cum de stau în garaj cele 10 camioane Mercedes, alte maşini folosite la încărcarea îngrăşămintelor sau benzile abandonate în magazii”, a declarat Coman.

Greviştii susţin că dacă ar fi existat o strategie managerială nu s-ar mai fi ajuns în situaţia ca fondul de salarii să crească în această vară cu peste 200.000 de lei, deşi sute de muncitori au fost disponibilizaţi, iar activitatea societăţii a stagnat. „Cei şase directori cîştigă lunar cît o sută de muncitori la un loc, fără a mai pune la socoteală că şi-au cumpărat maşini de serviciu luxoase. Dacă în urmă cu doi ani, am acceptat să primim creşteri de doar 5%, iar condiţiile de muncă erau tot mai grele, de această dată, vom merge pînă la capăt. În 2005 au fost 14 zile de grevă generală, acum s-ar putea să fie mai multe”, a completat Florin Coman. Liderul sindical a mai afirmat că prin dezinteresul manifestat faţă de soarta salariaţilor, administraţia este responsabilă de pierderile de peste 60.000 de lei din fiecare zi de grevă, dar şi de problemele înregistrate de marile combinate de îngrăşăminte chimice. În cazul în care revendicările salariaţilor nu vor fi rezolvate pînă săptămîna viitoare, aceştia sînt decişi să se adreseze Federaţiei Internaţionale a Transportatorilor (ITF) şi Federaţiei Europene a Transportatorilor, organizaţii sindicale la care sînt afiliaţi. În pofida încercărilor repetate de a obţine un punct de vedere oficial faţă de haosul care domneşte în curtea operatorului portuar constănţean, conducerea „Chimpex” nu a putut fi contactată.

Taguri articol


12