Grevă generală pe aeroporturile din România. Negocierile cu Romatsa, eșuate

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Grevă generală pe aeroporturile din România. Negocierile cu Romatsa, eșuate

Social 29 Mai 2017 / 15:29 2457 accesări

Negocierile sindicatului cu conducerea regiei Romatsa, care are monopolul dirijării traficului aerian din România, au eşuat luni, iar angajaţii vor intra marţi în grevă la ora 9.00, au declarat reprezentanţii Sindicatului Serviciilor de Trafic Aerian din România (ATSR), la ieşirea de la negocierile de la Ministerul Transporturilor. Angajaţii vor asigura, conform legii, cel puţin 30% din traficul aerian. Nu se știe ce zboruri vor decola.

Liderul sindical Gabriel Tudorache a declarat luni, la ieșirea de la discuțiile de la Ministerul Transporturilor, unde au fost prezenți atât patronatul ROMATSA cât și sindicatul ATSR, că în urma discuțiilor cu ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, există șanse destul de mari ca greva generală anunțată să se oprească într-un interval de timp relativ scurt. "Ceea ce putem să vă spunem în momentul de față este că în urma discuțiilor cu domnul ministru (ministrul Transporturilor, n.r.) și cu reprezentanții, atât ai Ministerului Transporturilor, cât și a autorităților aeronautice din România, există șanse destul de mari ca această grevă generală pe care am anunțat-o pe perioadă nedeterminată să se poată opri într-un interval de timp relativ scurt. Este imposibil de a aprecia în acest moment, exact, că va fi vorba despre două ore, trei ore, o oră și ceva", a spus Gabriel Tudorache, președintele ATSR.



12