Începând din martie, Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) va organiza mai multe acţiuni de protest faţă de măsurile bugetare luate de guvern. Săptămâna viitoare va fi stabilit şi calendarul acestora, care ar putea include greva generală. \"Săptămâna viitoare vom stabili o întâlnire ...
\"Cartel Alfa\" a anunţat că între 1 şi 15 martie ar putea picheta prefecturile, urmând ca între 15 şi 30 aprilie să fie organizat miting în Capitală, iar în mai să fie declanşată greva generală, sindicaliştii fiind nemulţumiţi de disponibilizările anunţate şi de diminuarea veniturilor salariale ...
PROTESTELE POT CONTINUA. Federaţia Naţională a Sindicatelor din Administraţie (FNSA) suspendă greva generală anunţată pentru vineri, precum şi pichetările programate pentru astăzi, după ce Ministerul Muncii a trimis o notă către direcţiile teritoriale în care se arată că vor fi respectate toate ...
Preşedintele executiv al Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Administraţie, Romel Neagu, a declarat, vineri, după o întâlnire cu ministrul Muncii, Mihai Şeitan, că sindicaliştii nu renunţă la greva generală din 12 februarie, dar au solicitat o discuţie cu ministrul Finanţelor, Sebastian Vlădescu ...
CEHIA Români şi bulgari exploataţi de mafie Un raport publicat de ONG-uri cehe şi departamente din poliţia cehă dezvăluie cum mafia locală exploatează cetăţeni bulgari şi români. Documentele, prezentate joi, afirmă că s-a observat o creştere semnificativă în traficul cu fiinţe umane din Bulgaria ...
CONSTANŢA. Peste 3.000 de angajaţi din 57 de primării din judeţul Constanţa au protestat, ieri, timp de două ore, faţă de decizia Guvernului de a nu răspunde solicitărilor sindicaliştilor privind creşterea salariilor mici şi păstrarea locurilor de muncă. Purtătorul de cuvânt al sindicaliştilor din ...
Angajaţii din 57 de primării din judeţul Constanţa intră astăzi în grevă de avertisment de două ore, între orele 8:00 şi 10:00, urmând să intre în grevă generală pe termen nelimitat pe 12 februarie, dacă Guvernul nu va răspunde solicitărilor legate de creşterea salariilor mici şi de păstrarea ...
Membrii Federaţiei „Columna“ din administraţia publică strâng semnături pentru declanşarea grevei, urmând ca, în două săptămâni, să decidă şi alte forme de protest, nemulţumiţi de ordonanţa privind salarizarea şi de anunţatele disponibilizări în sector. Preşedintele Federaţiei ...
Sindicaliştii din cadrul Federaţiei Educaţiei Naţionale (FEN) i-au cerut, vineri, premierului Emil Boc, o întrevedere pentru a discuta despre situaţia actuală din sistemul de învăţământ şi despre nemulţumirile angajaţilor, precizând că dacă întâlnirea nu va avea loc există riscul declanşării ...
Liderul Confederaţiei Sindicale „Cartel Alfa”, Bogdan Hossu, a declarat, ieri, la finalul discuţiilor de la Ministerul Finanţelor, că ministrul Sebastian Vlădescu a promis că va face o evaluare a costurilor pentru şomajul tehnic, în funcţie de datele furnizate de reprezentanţii Ministerului ...
Federaţia Naţională a Sindicatelor din Administraţie (FNSA) a anunţat, vineri, că membrii săi vor începe acţiunile de protest, care vor debuta în 2 februarie cu o grevă de avertisment de două ore şi vor culmina, în 12 februarie, cu o grevă generală pe termen nelimitat în administraţia publică, dacă ...
Federaţia Naţională a Sindicatelor din Administraţie (FNSA) şi asociaţiile consiliilor judeţene, municipiilor, oraşelor, comunelor şi secretarilor au transmis, ieri, o scrisoare deschisă premierului Emil Boc, în care arată că resping proiectul de lege care prevede disponibilizări în administraţie ...
Federaţia Naţională a Sindicatelor din Administraţie (FNSA) a decis să înceapă, de ieri, strângerea de semnături pentru declanşarea unor proteste, precum mitinguri în municipiile reşedinţă de judeţ, pichetarea Ministerului Administraţiei şi Internelor şi a Ministerului Muncii, grevă de avertisment ...
Biroul Executiv al Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Administraţie (FNSA) a decis să solidarizeze cu structurile asociative ale aleşilor locali şi propune organizarea unei întâlniri pentru elaborarea unui protest comun faţă de proiectul de lege care prevede disponibilizări în administraţia publică ...
Mâine încep negocierile dintre sindicaliştii din Educaţie şi guvernanţi, după ce au fost anunţate 15.000 de disponibilizări în sistem. Reprezentanţii Guvernului spun că nu este vorba de cadre didactice calificate, ci de suplinitori necalificaţi, şi pensionari. Dascălii sunt însă nemulţumiţi şi ...
Nemulţumite de proiectul de buget pe 2010, sindicatele au anunţat mişcări de stradă, precizând că acesta este construit pe un salariu minim de 600 de lei care va duce la disciminări între sectorul public şi cel privat. Preşedintele Cartel Alfa, Bogdan Hossu, a declarat la finalul întîlnirii de ieri de la ...