S-o fi schimbat Guvernul, dar problemele tot aceleași sunt. Se pare că Legea salarizării bugetarilor nu va mulțumi niciodată pe toată lumea, indiferent de culoarea politică și interesele Executivului. Așa se face că, exact în ziua în care actul normativ care stabilește grilele de salarizare ...
Peste 30.000 de funcționari din administrația publică locală din toată țara își vor sista activitatea o zi întreagă, marți, 12 iulie, în semn de protest. Ei cer în continuare să li se mărească salariile cu 25%, să primească o normă de hrană, acolo unde bugetul permite acest ...
Reprezentanții Sindicatului Liber al Salariaților din Administraţia Publică (SLSAP) Constanţa, care reprezintă drepturile şi interesele personalului din cadrul Primăriei municipiului Constanţa, au anunțat că sunt solidari cu acțiunea de protest programată pentru 12 iulie, ce va consta într-o grevă ...
Reprezentanții sindicatelor din administrație au declinat invitația Ministerului Muncii de a participa la dezbaterile ce vor avea loc în cadrul unui Grup de lucru, referitoare la acordarea normei de hrană și a voucherelor de vacanță pentru salariații din administrația publică locală, iar în ...
Nu mai puțin de 30.000 de funcționari publici au făcut grevă marți, 5 iulie, între orele 8.00 și 9.00. Ca și până acum, sindicaliștii din administrația locală acuză că sunt slab plățiți și discriminați față de colegii lor din administrația centrală, din punctul de vedere al grilei de ...
După ce Guvernul și sindicatele au anunțat, cu entuziasm, că au ajuns la un acord privind majorarea salariului minim, cei care așteptau cu sufletul la gură aplicarea Legii salarizării unitare au primit o nouă lovitură. Concret, este posibil ca majorările salariale să nu intre în vigoare pentru că ...