Grevă în Portul Constanța. Vezi cine protestează

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Grevă în Portul Constanța. Vezi cine protestează

Economie 01 Iulie 2016 / 10:03 977 accesări

Peste 100 de salariați ai companiei Socep – cu sediul în Portul Constanța – protestează vineri dimineață, 1 iulie, în fața societății. Ei au declanșat o grevă de avertisment, nemulțumiți deoarece, spun ei, conducerea refuză să semneze contractul colectiv de muncă pe anul 2016-2017 și să accepte revendicările propuse de sindicatul personalului operativ Socep. ”De două luni negociem. La ultima întâlnire negocierile au eșuat. Ni s-a spus că ni se va da răspuns săptămâna viitoare”, a spus liderul de sindicat, Ion Gherghina, pentru ”Telegraf”. În primul rând, oamenii se plâng că nu au primit majorările salariale pe care le-au solicitat. ”Noi solicităm o creștere salarială și menținere a contractului așa cum l-am avut până acum și cu ce am reușit să obținem în urma negocierilor. Am cerut 500 de lei creștere salarială colectivă, dar suma este negociabilă. Am cerut creștere salarială în funcție de profitul pe care l-a avut societatea.”, a explicat el.



12