Funcţionarii publici şi angajaţii pe bază de contract din Primăria Eforie vor intra şi ei în grevă generală pe termen nelimitat, pe 31 mai, alături de restul funcţionarilor publici din toată ţara, de profesori, de medici şi alte categorii sociale care s-au hotărât să protesteze împotriva măsurilor de austeritate luate de Guvern, printre care se numără reducerea salariilor cu 25% şi a pensiilor cu 15%. Purtătorul de cuvânt al Primăriei Eforie, Cecilia Creţu, a declarat că administraţia locală nu va înregistra şi elibera documente, ci doar certificate de deces şi va încasa taxe şi impozite locale. „La protestul din 31 mai vor participa aprox. 150 de persoane din care fac parte angajaţii Primăriei Eforie, personalul Casei de Cultură din Eforie Sud, angajaţii creşei din Eforie Sud precum şi poliţiştii comunitari”, a declarat purtătorul de cuvânt al Primăriei. (M.D.)