Grevă pe aeroporturile din Berlin! Zboruri anulate!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Grevă pe aeroporturile din Berlin! Zboruri anulate!

Externe 16 Februarie 2017 / 14:39 571 accesări
Air Berlin a informat că toate zborurile sale care trebuiau să plece de pe aeroporturile din Berlin vor suferi întârzieri sau vor fi anulate

Air Berlin a informat că toate zborurile sale care trebuiau să plece de pe aeroporturile din Berlin vor suferi întârzieri sau vor fi anulate

O nouă grevă a personalului de la sol va afecta joi după-amiază activitatea pe cele două aeroporturi din Berlin, mai multe zeci de zboruri urmând să fie anulate, a anunțat miercuri sindicatul Verdi, informează AFP. Această grevă de avertisment ar urma să aibă loc în intervalul 15.00 - 21.00 GMT, a precizat sindicatul Verdi într-un comunicat. "Călătorii se pot aștepta la perturbări grave și chiar la anularea unor zboruri", avertizează sindicatul. O acțiune similară care a avut loc miercurea trecută a dus la anularea a 130 de zboruri pe aeroporturile Tegel și Schoenefeld din Berlin. Dintre companiile aeriene afectate, Air Berlin a informat că toate zborurile sale care trebuiau să plece de pe aeroporturile din Berlin în intervalul 16.00 - 20.30 GMT vor suferi întârzieri sau vor fi anulate, în timp ce Lufthansa a decis să anuleze peste 30 de zboruri. Sindicatul Verdi cere salarii mai mari și condiții mai bune de lucru pentru cei 2.000 de membri ai săi de la aeroporturile din Germania. Pentru personalul de la sol, Verdi solicită o majorare a salariilor de la 11 până la 12 euro pe oră și a respins ca insuficientă oferta echipei manageriale pentru un acord pe patru ani care prevede o majorare a salariilor cu 1% pe an, sau aproximativ 10 euro cenți pe oră.

Taguri articol


12