Greve în Transport ca-n Grecia?

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Transportatorii cer ajutor de la Guvern. Stop creşterii preţurilor la carburanţi!

Greve în Transport ca-n Grecia?

Eveniment 14 Decembrie 2010 / 00:00 441 accesări

Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR) critică politica de preţuri practicată de companiile petroliere, pe care o consideră \"monopolistă\", şi solicită Guvernului să oprească majorarea preţurilor carburanţilor, care dezechilibrează bugetele companiilor. Potrivit UNTRR, în ultimul an, preţul carburantului în România a crescut cu peste 30%. \"Deşi toţi agenţii economici şi-au adaptat politicile de administrare unui mediu economic naţional şi european grav afectat de criză, sectorul transporturilor rutiere este nevoit să suporte în fiecare lună creşteri succesive de preţ fără a putea să-şi adapteze tarifele în acelaşi ritm şi cuantum, întrucât piaţa de transport nu permite aceste corecţii repetate, inerţia sistemului producând erodarea capitalului şi în final blocarea financiară a societăţilor\", au arătat reprezentanţi ai UNTRR. Uniunea susţine că firmele de transport sunt nevoite să suporte o presiune a costurilor din carburanţi alături de alte componente de cost majorate, respectiv TVA, taxele locale, primele de asigurare şi taxele de drum. \"Au fost înţelese, deşi foarte greu suportate, creşterile datorate majorării accizelor, a cursului leu/euro şi şocul creşterii de TVA, dar nu pot fi suportate continuu creşteri de preţ motivate permanent de factori externi şi obiectivi de către furnizorii de carburanţi a căror singură politică monopolistă, chiar în această perioadă de criză, este nu conservarea marjei de profit, ci creşterea acesteia în orice condiţii\", au mai arătat aceştia. Conform sursei citate, Guvernul nu ia niciun fel de poziţie pentru a stopa creşterea preţului, care a devenit \"o puternică frână în mecanismul economic şi care ar putea produce chiar blocarea lui, aşa cum s-a întâmplat în Grecia\". \"Acest fapt a afectat permanent stabilitatea şi capacitatea planificării cheltuielilor unei industrii cu impact major, prin componenta de transport, a preţului final la consumator (...) UNTRR trage încă o dată un semnal de alarmă pentru stoparea cu toată fermitatea a unui fenomen care conduce inevitabil şi permanent la creşteri de preţuri la raft tuturor produselor. Acesta reprezintă unul din motivele pentru care majoritatea românilor din zonele de frontieră îşi fac cumpărăturile în ţările vecine\", mai precizează UNTRR.

Taguri articol


12