Ieri a fost înmormîntat la Cimitirul Central din Chişinău cel pe care toată lumea îl consideră scriitorul naţional al Basarabiei din ultimele trei decenii. Nu ştiu cît de mare poet este Grigore Vieru, pentru că nu pot vorbi despre el decît la timpul prezent, dar ştiu cu certitudine ce mare conştiinţă românească reprezintă el. Din acest motiv, încetarea sa din viaţă nu este doar un eveniment nefericit, pe care orice publicaţie trebuie să-l consemneze numai la pagina de cultură, ci şi un fapt de importanţă generală. A murit un veritabil tribun, un lider remarcabil al cauzei româneşti din Basarabia, şi tocmai de aceea el merită toate onorurile.

Pentru a nu ştiu cîta oară, de cînd scriu editorialul în Telegraf, mă văd nevoit să folosesc expresia „am avut privilegiul să îl cunosc”… Asta mă face să mă simt mai bătrîn decît sînt şi mă determină să-mi număr prietenii sau cunoştinţele, mă refer la cele care erau persoane publice, de care m-am despărţit pentru totdeauna în ultimul an. Într-adevăr, am avut privilegiul să îl cunosc şi pe Grigore Vieru personal, încă de la începutul anilor ‘80, cînd trecea periodic pe la Uniunea Scriitorilor din Bucureşti. Fiind, încă de atunci, un poet foarte popular în „Republica Sovietică Socialistă Moldovenească”, se considera norocos că acest statut obliga autorităţile comuniste să îl lase să călătorească frecvent în România, „patria mumă”, cum spunea el. Nu ne-am întîlnit de foarte multe ori, dar am apucat să-l cunosc destul de bine şi mi-a povestit despre suferinţele românilor basarabeni, aşa cum le mărturisea tuturor tinerilor scriitori cu care stătea de vorbă la Bucureşti, deşi ştia că este supravegheat de Securitate.

Din cauza „europenizării” României, mai ales în ultimii ani, majoritatea tinerilor care au avut norocul să trăiască prea puţin în „epoca de aur” şi-au întors spatele către Basarabia şi privesc fascinaţi doar spre Occident. Ei nu ştiu că ignoră unul dintre cele mai dureroase capitole din istoria recentă a ţării noastre. Nici pentru noi, cei care am trăit între graniţele României postbelice, comunismul nu a fost uşor de îndurat, dar pentru basarabeni, acest regim a fost o urgie, aproape o tragedie naţională! Mi-aduc aminte cum se bucura Grigore Vieru, de cîte ori venea „acasă”, după cum se exprima el, că poate să vorbească în limba română… Atunci am aflat, pentru prima oară, că nu există absolut nicio familie din Basarabia care să nu fi avut un membru deportat în Siberia sau omorît. Cunoşteam şi eu de la Grigore Vieru tulburătoarea poveste, relatată de Adrian Păunescu la un post de televiziune, despre felul în care familia lui petrecea sărbătoarea creştină a Paştelui, într-o „ţară” în care toate bisericile fuseseră închise. După ce făceau cozonacul şi vopseau ouăle, el şi mama sa se duceau cu căruţa pe malul Prutului să asculte, din depărtare, slujba de la miezul nopţii, care se ţinea în bisericuţa satului Miorcani, din România „vecină”. Toată copilăria şi tinereţea sa, scriitorul a auzit refrenul creştin „Hristos a înviat din morţi, cu moartea pre moarte călcînd”, venind dinspre România, peste apele Prutului, ca un ecou îndepărtat… De la marele poet basarabean am înţeles că românii de peste Prut au îndurat infinit mai mult decît noi, fraţii lor, dar mi s-a părut întotdeauna uimitor felul aproape mioritic în care ei şi-au acceptat suferinţele. Din toate aceste motive dureroase, imediat după 1989, Grigore Vieru s-a apucat să scrie abecedare şi manuale de limba română pentru şcolile din Basarabia şi s-a luptat, prin puterea cuvîntului scris, cu forţele rusofone. El a susţinut şi cauza grupului Ilaşcu, pînă la Consiliul Europei!

Astăzi, pentru majoritatea românilor „europenizaţi”, basarabenii sînt „demodaţi”, „provinciali”, „cam rudimentari”, „înapoiaţi cultural” şi „foarte proşti vorbitori de limba română”, pe lîngă faptul că au „votat greşit” noua putere comunistă de la Chişinău, iar iluzia realipirii Basarabiei la „patria mumă” pare iremediabil pierdută… Da! Aşa o fi, cine ştie!? Dar noi nu avem dreptul să-i uităm şi să-i abandonăm pe fraţii noştri de dincolo de Prut, niciodată!

În acelaşi fel, nu avem voie să-l uităm pe tribunul Grigore Vieru, cel care a murit cu regretul că nu a apucat împlinirea visului unionist. Să-ţi fie ţărîna uşoară, frate!