Grindeanu, somat să scoată din criză Ministerul Dezvoltării Regionale

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Grindeanu, somat să scoată din criză Ministerul Dezvoltării Regionale

Politică 19 Iunie 2017 / 17:26 2095 accesări

Poate cel mai intens conflict al momentului este cel dintre premierul Sorin Grindeanu și ministrul demisionar al Dezvoltării Regionale, Sevil Shhaideh. Cel puțin în privința vorbelor, este posibil ca certurile dintre cei doi să le întreacă pe cele dintre liderul PSD, Liviu Dragnea, și premier. După un schimb dur și intens mediatizat de replici între primul-ministru și șefa de la Dezvoltare Regională, Grindeanu a ajuns până în punctul în care a demis tot personalul ministerului condus de Shhaideh și i-a retras acesteia dreptul de semnătură în cazul proiectelor depuse prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL). Motivul invocat de Grindeanu a fost acela că nu acceptă ca PNDL să devină un instrument în războiul politic aflat în plină desfășurare. Drept răspuns, ministrul Dezvoltării Regionale l-a somat pe Grindeanu să numească de urgență un secretar general și adjuncți la minister. „Pentru deblocarea imediată a situaţiei create la Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene prin demiterea, alături de secretarii de stat, şi a secretarului general şi a secretarilor generali adjuncţi, viceprim-ministrul Sevil Shhaideh a solicitat numirea şi emiterea deciziilor privind exercitarea cu caracter temporar a celor trei funcţii publice vacante din categoria înalţilor funcţionari publici, în regim de urgenţă”, se arată într-un comunicat al Ministerului Dezvoltării Regionale.



12