Virusul H5N1, care provoacă boala cunoscută sub numele de gripă aviară, poate pătrunde în creier şi provoca inflamaţii ale nervilor şi poate chiar duce la dezvoltarea bolii Parkinson, susţine o echipă de experţi de la o clinică de copii din Memphis, SUA, care a studiat evoluţia acestei tulpine pe rozătoare. După cum se ştie, virusul gripei aviare face parte din speciile cele mai periculoase, în cazul contaminării nefiind exclus chiar un deznodământ letal. În cadrul experimentului, majoritatea şoarecilor infestaţi au decedat destul de repede, însă cei care au supravieţuit şi-au revenit după 21 de zile. Dar, după cum au demonstrat cercetări ulterioare, recuperarea lor s-a dovedit a fi de suprafaţă, întrucât boala a continuat să „mocnească” în creierul rozătoarelor. Analize suplimentare au arătat că după zece zile de la contaminare scăzuse dramatic nivelul de dopamină, unul din neurotransmiţătorii responsabili de transmiterea informaţiei între neuronii creierului. Celulele nervoase responsabile de secreţia dopaminei îşi consumaseră toată energia în lupta împotriva virusului şi nu au mai fost capabile să contribuie la sinteza neurotransmităţorului. După 60 de zile, nivelul de dopamină a început să crească, revenind la normal într-un interval de 90 de zile, dar semne ale infecţiei au rămas. Nu se ştie însă cât timp au durat acestea, întrucât experţii de la clinica din Memphis au fost nevoiţi să-şi întrerupă experimentul.