Între 21 şi 27 iulie, personalul medical de specialitate, dar nu numai, poate să parcurgă o săptămînă de curs dedicată educaţiei medicale continue. Programul acoperă o varietate largă de teme din domeniul medicinei de călătorie, extinzînd tematica abordată în anii anteriori. Directorul de cercetare ...
Medicii infecţionişti se pregătesc pentru anunţata pandemie de gripă aviară, demarînd lucrări de amenajare a unei secţii de reanimare, fără de care nu se poate interveni în cazul unui pacient suferind. „În mod sigur vom avea de-a face cu o pandemie de gripă aviară”, susţine dr. Irina ...
În 2006, oraşul Năvodari, la fel ca multe alte localităţi din ţară, a fost lovit de gripa aviară. La vremea respectivă, SC „TSP Ecoterm” SA, societatea care aparţine de Consiliul Local Năvodari, s-a implicat în procesul de înlăturare a efectelor gripei aviare, costurile totale înregistrate ...
De la preluarea Primăriei, edilul şef al oraşului Năvodari, social democratul Nicolae Matei, a descoperit mai multe nereguli decît cele care erau vizibile, atît printre actele instituţiei, cît şi pe teren. “De exemplu, am descoperit că nu a fost finalizată şi trimisă documentaţia pentru decontul ...
Preşedintele social-democrat Mircea Geoană a apreciat, ieri, campania PD-L, ca fiind “un amestec de opulenţă, de violenţă şi de disperare”, care merită de departe primul loc în clasamentul naţional al “campaniei ilegale”, reprezentînd disperarea acestui partid, care simte că PSD va ...
Criza alimentară, încălzirea globală şi virusul H5N1 al gripei aviare sînt cele mai mari trei ameninţări pentru sănătatea mondială, a avertizat Margaret Chan, director general al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS). “Aceste trei evenimente critice, aceste ameninţări evidente împotriva ...
Monitorizarea efectuată în ultimii 25 de ani de către Spitalul de boli infecţioase şi tropicale “Victor Babeş” a reliefat faptul că organismele dezvoltă rezistenţă la antibiotice. Specialiştii susţin că una dintre explicaţii este aceea că multe persoane recurg la automedicaţie pe bază de ...
Începînd de ieri, 27 martie, pachetul majoritar de acţiuni al societăţii Avicola Lumina - Constanţa a fost achiziţionat de SC Agricola Internaţional SA Bacău, care deţine astfel 51,9% din totalul acţiunilor societăţii constănţene. Achiziţia făcută de Agricola Bacău vine ca urmare a intenţiei ...
Liderul pedelist de la Constanţa, Stelian Duţu, l-a acuzat sîmbătă, într-o conferinţă de presă, pe Înalt Prea Sfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, că ar face campanie electorală în favoarea PSD. Duţu susţine că, de cîteva zile, ÎPS Teodosie ar chema sistematic primari care au plecat din PSD ...
Autorităţile turce au instituit măsuri de carantină într-un sat din nord-vestul Turciei, în apropierea frontierei cu Grecia, după descoperirea virusului gripei aviare. Virusul aviar a fost descoperit în localitatea Esetçe din regiunea Ipsala, după moartea mai multor păsări. De la începutul anului, în ...
“Trecerea PD-L de la o doctrină la alta nu reprezintă o reformare a partidului” Deputatul PSD Eugen Bejinariu a declarat, vineri, că PD-L ar trebui să se reformeze pentru că personalităţile acestui partid sînt din 1990 în politică, iar “trecerea de la o doctrină la alta nu poate fi ...
După două zile în care efectul de bumerang al controversatelor “taxe Păcuraru“ a reuşit să isterizeze România mai ceva ca gripa aviară, reacţia patronatelor nu a întîrziat să apară. Potrivit preşedintelui Asociaţiei Naţionale a Industriilor de Morărit şi Panificaţie din Romania, Viorel ...
Prezenţa virusului letal al gripei aviare a fost confirmată la o a şasea lebădă din sudul Angliei, a anunţat sîmbătă Ministerul britanic al Agriculturii. Departamentul pentru Mediu, Alimentaţie şi Afaceri Rurale a precizat într-un comunicat că lebăda a fost descoperită în aceeaşi zonă de unde ...
Consumul de produse animale va creşte cu 50% pînă în 2020, potrivit previziunilor Organizaţiei Mondiale pentru Epizootii (OIE), ceea ce comportă importante riscuri sanitare şi pune în pericol ecosistemele, subliniază experţii. Creşterea consumului de carne la scară planetară se datorează mai ales ...
După o săptămînă în care autorităţile veterinare au descoperit zeci de lebede şi lişiţe moarte în Mangalia, Constanţa, Saturn şi Jupiter, foamea şi frigul au dat iama şi în coloniile de păsări din staţiunea Mamaia. O nouă lebădă a fost găsită moartă, ieri după-amiază, în zona Hotelului ...
Mai multe cazuri de gripă aviară au fost descoperite într-un sat din nordul Turciei, a anunţat într-un comunicat de presă Ministerul Agriculturii din această ţară. Prezenţa virsului gripei aviare a fost stabilită în laboratoarele ministerului după prelevarea unor probe de la mai multe păsări din satul ...