La noi, gripa de porc i-a atins la măruntaie pe unii politicieni. După cum se comportă în societate, în Parlament şi în celelalte anexe ale vieţii noastre sociale, sînt atinşi serios de gripa porcină. E cîte unul care tuşeşte, fără să pună mîna la gură, direct în ceafa ta. E răcit, săracul, şi în privinţa celor şapte ani de acasă! Gripa de porc se manifestă printr-o mitocănie desăvîrşită. În astfel de cazuri, nesimţirea reprezintă unitatea de măsură a febrei mitocanului. Trebuie să recunoaştem că în politică şi-au făcut loc tot felul de porci. Sigur că, înmulţindu-se într-un ritm alarmant, reprezintă un focar de infecţie. În politică, gripa de porc se ia de la un nesimţit la altul. Pentru unii, nu este o boală, ci o modă! Sînt destui cei care adoptă un comportament de porc în relaţia cu cetăţeanul. Din acest punct de vedere, gripa de porc face ravagii la nivelul instituţiilor statului. Sînt instituţii care arată ca nişte veritabile cocine de porci. Există funcţionari care au un comportament de porc adecvat zilelor noastre. Gripa de porc nu este afectată de criză. Nu ştiu cum se face că porcii care s-au îmbogăţit prin jaf nu suferă din niciun punct de vedere. Sînt la fel de graşi şi de nesimţiţi. Înfulecă pe nemestecate. În loc să vorbească frumos şi cursiv, cum se cade, grohăie şi fonfăie. Din cauza gripei de porc, unii au delirat de-a binelea în campania electorală. Au promis vrute şi nevrute. Se aflau sub impulsul direct al febrei de porc. Aveau pesemne vedenii în legătură cu creşterea salariilor şi cu numeroase alte promisiuni şi facilităţi. Indivizii lipsiţi de caracter sînt victime sigure în cazul unei epidemii de gripă porcină. La ei, fără discuţie, prinde repede. Se lipeşte gripa precum marca de scrisoare. Cred unii că scapă de gripa de porc băgîndu-şi degetul arătător în nas. Chestie de educaţie. Politicienii din această categorie au căpătat tot felul de apucături porceşti. Cum văd o troacă, chiar dintre cele vechi şi tradiţionale, plonjează direct în ea. Cu alte cuvinte, se amestecă iute cu alţi porci de teapa lor. Din această cauză, unii sfîrşesc prin a fi mîncaţi de porci. În cazul lor, au fost readaptate diverse ziceri şi proverbe. Spune-mi cu cine te bălăceşti ca să-ţi zic dacă ai gripă porcină. Şoriciul gros nu reprezintă un scut împotriva gripei de porc. De cînd cu gripa asta, avem o viaţă de porc. Cu cîţiva ani în urmă, ziceau unii că o să trăim mai bine. Pe atunci, bîntuia gripa aviară. Ehei, ce timpuri îmbelşugate! Îşi tăiau oamenii într-o veselie păsările din curte. Le era teamă să nu-i prindă “Să trăiţi bine” cu păsăretul în bătătură. În acea perioadă de adînci prefaceri mentale şi de trai, a crescut producţia de frigidere pe cap de cetăţean bîntuit de gripa aviară. După cum constat, gripa de porc îi avantajează doar pe unii. Chiar şi în materie de gripă, porcul e pentru unii mumă şi pentru alţii ciumă! Scapă de gripa de porc doar cei cu şapte ani de acasă făcuţi la zi…