Activitatea gripală evoluează cu intensitate medie, în focare locale, în judeţele Dolj, Iaşi, dar şi Constanţa, şi sub formă de cazuri sporadice în alte judeţe, au anunţat, ieri, specialiştii Ministerului Sănătăţii (MS). De la începutul sezonului de supraveghere a afecţiunilor specifice sezonului rece şi până pe 5 februarie 2013, au fost confirmate 67 de cazuri de gripă (52 virusuri gripale tip A şi 15 virusuri gripale tip B). La nivel naţional, numărul total de cazuri compatibile cu gripa şi alte infecţii respiratorii este cu 8,2% mai mare decât în săptămâna precedentă şi cu 0,4% mai mic faţă de cel înregistrat în aceeaşi săptămână a sezonului precedent. Totodată, MS precizează că numărul cazurilor cu infecţie respiratorie acută severă raportate a scăzut la 18 faţă de 25, în săptămâna trecută. „În săptămâna 28 ianuarie 2013 - 3 februarie 2013 nu a fost înregistrat niciun deces prin gripă sau infecţii respiratorii acute severe. Cazurile de gripă evoluează atât în formă medie cât şi severă, în special la persoanele neprotejate cu vaccin antigripal”, potrivit MS. Reamintim că la nivelul judeţului Constanţa au fost confirmate două cazuri de gripă, una de tip A/H1 şi una de tip B (o formă uşoară a bolii). Potrivit specialiştilor Direcţiei de Sănătate Publică Judeţeană (DSPJ) Constanţa, cazurile nu au creat probleme, tratarea lor efectuându-se în ambulator. În prezent, medicii constănţeni au raportat 18 suspiciuni clinice de gripă, din care 16 persoane necesită îngrijirea pe patul de spital. Şi în cazul lor au fost prelevate probe şi trimise Institutului „Cantacuzino” din Bucureşti, pentru infirmarea sau confirmarea gripei (stabilirea tipului).