Gripa face noi victime! Vezi câți oameni au murit!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Gripa face noi victime! Vezi câți oameni au murit!

Sănătate 18 Februarie 2016 / 13:34 1736 accesări

Institutul Național de Sănătate Publică (INSP) a anunțat noi cazuri de decese cauzate de virusul gripal. Astfel, în perioada 8 - 14 februarie, INSP a comunicat 12 decese noi la cazuri de Infecție Respiratorie Acută Severă (SARI) confirmate cu virus gripal, din care 10 cu A/H1 pdm09 (gripă porcină) și două cu AH3. ”Numărul total de decese la cazuri confirmate cu virus gripal este de 21, din care 19 cu A/H1 pdm09 și 2 cu AH3”, potrivit INSP. Precizăm că directorul Centrului Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile (CNSCBT), Adriana Pistol, a afirmat că în România nu există gripă porcină, precizând că cele 12 persoane care au murit în ultima săptămână au fost confirmate cu virus gripal sezonier. ”În România, evoluează gripă umană sezonieră. Evoluția la nivel național are încă o intensitate medie, încă se păstrează incidența în intervalul așteptat pentru această perioadă a anului. Există focare locale în municipiul București și în câteva județe apropiate, în sudul țării unde pare că incidența crește”, a spus Pistol.

Distribuția deceselor pe grupe de vârstă este astfel: 1 la 0-1 an, 13 la 15 - 49 ani, 6 la 50 - 64 ani și 1 la ≥65 ani. ”19 persoane decedate (90%) au avut condiții medicale pre-existente, iar 18 nu au fost vaccinate”, a precizat INSP. Distribuția deceselor după județul de apartenență a cazului este următoarea: 5 - Argeș, 10 București, 2 - Cluj, 1 - Hunedoara, 1 - Sibiu, 1 - Teleorman, 1 - Vâlcea.

DE LA ÎNCEPUTUL SEZONULUI... De la începutul sezonului de supraveghere a infecțiilor respiratorii acute, gripei și SARI și până la 16 februarie, au fost confirmate cu ajutorul probelor de laborator 378 de cazuri de gripă: 319 cazuri tip A, subtip H1 pdm09, 15 cazuri tip A, subtip H3, 38 de cazuri tip A, nesubtipate, 6 cazuri tip B.

ACTIVITATEA GRIPALĂ „Activitatea gripală evoluează cu intensitate medie, în focare locale (municipiul București) și cu cazuri sporadice în unele județe, morbiditatea prin infecții respiratorii acute având valori comparative cu cea înregistrată în săptămâna precedentă și încadrându-se în intervalul așteptat“, anunță INSP. La nivel național, numărul total de cazuri de infecții respiratorii acute (gripă clinică neconfirmată, IACRS și pneumonii) a fost de 91.244, cu 11,7% mai mic comparativ cu cel înregistrat în aceeași săptămână a sezonului precedent (103.306) și apropiat de cel înregistrat în săptămâna precedentă (91.127). De asemenea, în săptămâna 8 - 14 februarie s-au înregistrat, la nivel național, 319 cazuri de gripă neconfirmate cu ajutorul probelor de laborator, comparativ cu 272 de cazuri înregistrate în perioada similară anului trecut. Tot în perioada menționată au mai fost înregistrate 43 de cazuri de SARI, cu 8 mai multe față de săptămâna precedentă și cu 12 mai multe față de aceeași perioadă a sezonului anterior.

CONSTANȚA Constanța rămâne în continuare în topul gripaților, pe locul 2 în țară, după București (207 cazuri), cu un număr de 59 de cazuri. Precizăm că spitalele constănțene au restricționat accesul vizitatorilor, unele instituind inclusiv carantina, astfel încât pacienții să fie protejați.

PREVENIRE Gripa se previne foarte ușor. Totul este să respectăm cu strictețe măsuri de bun simț. Cum boala este o infecţie virală care se răspândeşte de la o persoană la alta, în principal atunci când oamenii infectaţi tuşesc sau strănută, ori prin contact direct sau indirect cu secreţiile respiratorii ale persoanelor infectate care se află pe mâinile acestora sau pe suprafeţele contaminate, se recomandă o igienă strictă.

Citește și:

Carantină la Spitalul Județean Constanța! Vezi de când!

Gripa porcină revine. Zeci de români s-au îmbolnăvit: Constanța, afectată! Întărește-ți sistemul imunitar pentru a preveni gripa și virozele!

„Dacă sunteţi bolnav de gripă, staţi acasă!“ Avem deja gripă porcină!



12