Gripa A/H1N1 continuă să atace la Constanţa, chiar dacă în reprize. Dacă duminică nu a mai fost confirmat niciun caz, ieri, la prânz, reprezentanţii Ministerului Sănătăţii (MS) au semnalat alte două cazuri cu A/H1N1. Potrivit directorului adjunct al Direcţiei de Sănătate Publică Judeţeană (DSPJ) Constanţa, dr. Mihaela Dinisov, unul dintre cazuri a fost înregistrat la un adult, salariat al Consiliului Judeţean Constanţa (CJC), iar cel de-al doilea a fost confirmat la un elev de 17 ani, de la Grupul Şcolar “Lazăr Edeleanu”, din Năvodari. “În ambele cazuri, pacienţii suferă de forme uşoare ale bolii şi, după ce vor primi tratamentul specific, cel mai probabil vor fi lăsaţi să meargă acasă”, a declarat dr. Dinisov, care a precizat că specialiştii DSPJ s-au deplasat la unitatea de învăţământ din Năvodari pentru a evalua situaţia şi a decide ce măsuri trebuie luate în acest caz. Dr. Dinisov a adăugat că acesta este primul caz de îmbolnăvire cu gripă nouă înregistrat la un elev din judeţul Constanţa, dar este al treilea confirmat într-o unitate de învăţământ, după cel al unui profesor de la Universitatea “Ovidius” şi al unei salariate din sectorul administrativ, care lucrează la două şcoli generale din cartierele constănţene Palazu Mare şi Medeea.
CLASĂ ÎNCHISĂ – CONSILIU JUDEŢEAN DEZINFECTAT. Clasa unde învaţă elevul depistat cu A/H1N1 a fost închisă pentru şapte zile, aşa cum se precizează în regulament, potrivit directorului adjunct al DSPJ, dr. Dinisov. În instituţie s-au aplicat măsuri antiepidemice - triaj epidemiologic, dezinfecţie efectuată de o echipă a Direcţiei de Sănătate Publică şi supraveghere epidemiologică timp de şapte zile. Echipele DSPJ au ajuns pentru dezinfecţie şi la biroul unde lucrează angajatul CJC, situat în afara clădirii principale. Chiar şi aşa, pentru prevenţie, toate birourile au fost dezinfectate cu substanţele speciale. Potrivit vicepreşedintelui CJC Cristinel Dragomir, salariatul diagnosticat cu A/H1N1 se afla în concediu medical încă din 10 noiembrie, el fiind trimis la spital pentru investigaţii amănunţite. Până în prezent, la Constanţa au fost confirmate 27 de cazuri, potrivit reprezentanţilor MS.
APROAPE 4000 DE GRIPAŢI. În ultimele 24 de ore, pe teritoriul ţării noastre au fost confirmate 62 de cazuri noi de gripă cu virus A/H1N1 pandemic, astfel că totalul cazurilor confirmate în România, până la data de 16.11.2009, ora 12:00, este de 1.397. Cele mai multe cazuri noi s-au înregistrat în continuare în judeţul Botoşani, respectiv 15. Cazuri numeroase au fost semnalate şi în judeţele Galaţi şi Vaslui.
ROMÂNII S-AR DUCE LA DOCTOR LA PRIMELE SEMNE DE GRIPĂ NOUĂ, DAR NU VOR SĂ SE VACCINEZE
Majoritatea românilor sunt pregătiţi să se prezinte la doctor la primele simptome de gripă, dar mai puţin de jumătate doresc să se vaccineze împotriva virusului A/H1N1, argumentând că nu au încredere în noul vaccin deoarece nu este testat suficient sau pentru că nu consideră gripa un pericol real. Un studiu realizat de compania “Future Marketing” relevă că 84% din românii intervievaţi s-ar prezenta la doctor la primele simptome de gripă şi că numai 2 % dintre aceştia se informează cu privire la gripă din surse medicale sau de specialitate, majoritatea (peste 70%) folosind ca prime surse de informare televiziunea şi internet-ul. „Paradoxal, cu toate că se tem de consecinţele gripei noi, cei mai mulţi români, 57,2%, nu doresc să se vaccineze împotriva gripei noi. Argumentele folosite de cei care refuză să se vaccineze sunt în special “nu am încredere”, “nu am nevoie”, “nu consider această gripă un pericol real”, “vaccinul nu este sigur”, “vaccinul nu este suficient testat””, arată Future Marketing. Dintre cei care au declarat că se vor vaccina, 53,1% au afirmat că ar folosi cu precădere vaccinul românesc, argumentând alegerea prin faptul că au mai multă încredere în produsele româneşti şi în medicii români, iar cei care aleg vaccinul de import (46%) consideră dozele ca fiind superioare calitativ celor româneşti. Studiul a fost realizat în perioada octombrie-noiembrie, pe un eşantion de 1.690 respondenţi, reprezentativ pentru grupa de vârstă 18-50 ani.