Nouă sportivi ciprioţi, participanţi la Jocurile Mediteraneene, depistaţi cu gripă
Nouă sportivi ciprioţi care au participat la Jocurile Mediteraneene, în Italia, au fost contaminaţi cu virusul A/H1N1 al gripei porcine şi sînt îngrijiţi în prezent la Teramo, în nordul Italiei. Sportivii făceau parte din delegaţia cipriotă ce a participat la competiţia încheiată, duminică, la Pescara. De asemenea, şase tineri şi un antrenor s-au îmbolnăvit miercurea trecută, în timp ce alţi doi joi dimineaţă. Toţi au primit îngrijiri la un spital din Teramo.
S-au confirmat aproape 100.000 de cazuri
Cinci cazuri noi de gripă porcină au fost înregistrate în Grecia ieri, numărul total de cazuri ajungînd la 201 de la 18 mai, a infiormat Ministerul Sănătăţii. Modul de contaminare a trei dintre noii pacienţi, toţi greci, este încă cercetat, a spus ministerul. În timp ce sezonul turistic aduce milioane de străini în ţară, toate cazurile înregistrate pînă acum au avut ca origine o contaminare în afara Greciei, potrivit ministerului. În total, 86 de pacienţi înregistraţi au fost vindecaţi, au spus medicii. Ministerul subliniază că „simptomele bolii continuă să fie benigne, chiar dacă boala are caracterul unei pandemii”. Pe scară mondială, Organizaţia Mondială a Sănătăţii a confirmat aproape 100.000 de cazuri în 137 de ţări şi teritorii. În total, 440 de persoane au murit.
Noua Zeelandă renunţă la tradiţia de primire a înalţilor oficiali
Tradiţia care presupune atingerea nasurilor („hongi”) în semn de salut a fost înlocuită, în Noua Zeelandă, la nivelul oficial cel mai înalt, cu strîngeri de mînă, din cauza temerilor legate de gripa porcină. Grupul cultural maori al Forţei aeriene Ohakea a asigurat, la sediul Guvernului din oraşul Lower Hutt, ceremonia primirii de către guvernatorul general Sir Anand Satyanand a scrisorilor de acreditare ale ambasadorilor din Turcia, Brazilia, Cambodgia şi România. În condiţii normale, ambasadorii Mehmet Taser din Turcia, Renate Stille din Brazilia, Chum Sounry din Cambodgia şi Mihai Stuparu din România şi-ar fi atins nasurile într-un salut „hongi” cu membrii grupului cultural maori. Un purtător de cuvînt a declarat că renunţarea la această formă tradiţională de salut a fost rezultatul unei decizii comune impuse de Ministerul de Comerţ şi Afaceri Externe, armată şi Guvern, din cauza ameninţării gripei noi. Adjunctul directorului de sănătate publică Fran McGrath a spus că recomandările privind diversele reuniuni tradiţionale sînt actualizate de un grup maori de consiliere sanitară din cadrul ministerului. Conform unor recomandări în fază de proiect, în special persoanele bolnave ar trebui să evite unele gesturi tradiţionale în timpul participării la ceremonii maori.