În politichie, gripa porcină se manifestă din abundenţă. Simptomele sunt multiple şi complexe. Evident, de la caz la caz. În cazul porcismelor, imunitatea este oarecum străvezie. Zilele trecute, după manifestările de unire făţarnică în plan politic, gripa porcină a erupt din plin. Supăraţi pe cei care au huiduit la scenă deschisă umbra celui mai iubit fiu al poporului, susţinătorii prezidentului ne-au virusat direct cu gripa lor porcină. Cu acest prilej, am putut studia pe îndelete gesturile şi reacţiile celor ofuscaţi. Totul a început de la o banală tuse măgărească. În cadrul gripei porcine, tusea măgărească se manifestă prin convulsii repetate şi vorbe de ocară la adresa Opoziţiei. Din punct de vedere ideologic, pentru că putem vorbi şi despre aşa ceva, măgarul deţine ponderea în privinţa influenţării directe a celor care reprezintă puterea actuală. Gripa despre care vorbim constituie, în politichie, repet, o simbioză între porcismele clasice şi tusea măgărească dialectică. Din păcate, la acest capitol, suntem lideri detaşaţi. Nicăieri în lume, vorbesc la nivel european, nu s-a înregistrat un nivel record la capitolul măgării politice pe cap de locuitor. În politichie, rădăcinile gripei porcine au fost plantate în campania electorală trecută. După aceea, la scurt timp după dobândirea puterii de către şmecherii portocalii, au apărut primele efecte colaterale. Dumnealor au luat cu două mâini ce au dat cu una singură. Şi aia, ca semn al caliciei, întoarsă la spate… În ce priveşte Puterea, se poate spune că asistăm la o gripă porcină galopantă. Din cauza febrei electorale, exponenţii ei au pierdut şi ultima brumă de bun simţ. Cuprinşi de o derută generală, pedeliştii au declanşat deja campania electorală timpurie. Acum, mai nou, ca să prostească poporul, au nevoie de 90 de zile. Ca atare, în plină febră porcină, dau din pinteni să modifice substanţial Legea electorală. Un alt porcism de largă respiraţie naţională. Din cauza gripei porcine, unii dintre exponenţii Puterii delirează la unison cu rezonanţele specifice tusei măgăreşti. Ei proclamă deja victoria în alegeri a PDL! Dacă era vară, eram tentat să cred că domnii în cauză au fost loviţi de insolaţie. Aşa, însă, după reacţii, sunt sigur că au dat în mintea copiilor. Este o reacţie caracteristică celor care se dedau la astfel de manifestări încărcate de un profund tupeu fără de margini. Un alt exemplu îl constituie cultul personalităţii. Manifestările de acest gen se înscriu în aceleaşi tipare care definesc gripa porcină în politichie. De multe ori, reacţiile de acest gen ilustrează delirul din politichia noastră. S-a întâmplat, de pildă, cu prilejul numirii Elenei Udrea într-o funcţie importantă de partid. Deşi provine din rădăcinile ei, cultul personalităţii a depăşit, în dimensiuni şi entuziasm, incluzând aici şi manifestările de tip Gâgă, gripa porcină din politichie. Care, culmea, chiar şi în cazul alternanţei la putere, se ia repede şi prin intermediul coardelor vocale. Care coarde…