Comisarii de mediu constănţeni vor relua acţiunile de control la depozitele de gunoi neconforme. Potrivit comisarului şef din cadrul Comisariatului Judeţean Constanţa al Gărzii Naţionale de Mediu (GNM), Vasile Petro, începând de astăzi, vor fi verificate toate gropile de gunoi neconforme care nu au fost închise, pentru a se verifica dacă primarii au respectat măsurile impuse de GNM. „La începutul lunii august au fost controlate toate depozitele de deşeuri neconforme de pe teritoriul judeţului Constanţa. Scopul controlului a fost de a vedea câte dintre acestea au fost închise”, a explicat Vasile Petro. În urma controlului s-a constatat că aproximativ 40% dintre primăriile din judeţ aveau probleme la acest capitol. Comisarii de mediu au dispus închiderea gropilor de gunoi. În cazul în care se constată, în urma acestui nou control, că măsurile GNM nu au fost respectate, primăriile riscă amenzi cuprinse între 50.000 lei şi 70.000 lei. „Vom urmări să vedem dacă procesul de închidere a gropilor a fost finalizat. Aceasta a fost singura măsură cerută de comisarii de mediu. În cazul în care depozitele de deşeuri nu au fost, încă, închise, nu vom avea de ales şi va trebui să aplicăm amenzile prevăzute de legislaţia în vigoare”, a declarat Vasile Petro. Termenul limită impus de UE pentru închiderea gropilor de gunoi neconforme a fost pe 16 iulie. Fostul ministru al Mediului, Nicolae Nemirschi, anunţa, la jumătatea lunii iulie, că se aşteaptă ca procedura de infringement în acest domeniu să fie declanşată, dar spera ca, în intervalul de un an şi jumătate cât durează aceasta, România să poată închide depozitele de deşeuri neconforme, scăpând astfel de sancţiuni.