Omul de afaceri Gruia Stoica, condamnat la patru ani de închisoare pentru cumpărare de influenţă, în acelaşi dosar avocatul Doru Boştină primind o pedeapsă de trei ani de închisoare, spune că a luat la cunoștință ”cu tristețe” decizia Curții de Apel Ploiești și că speră că la recurs va fi achitat. Într-o declarație de presă transmisă astăzi, Gruia Stoica susține că a luat la cunoștință cu tristețe decizia Curții de Apel Ploiești, pe care nu o comentează. El spune că are încredere și speră că recursul pe care îl va formula la Înalta Curte de Casație și Justiție va fi judecat cu imparțialitate și va fi pronunțată ”soluția firească a achitării”: ”Sunt sigur că o simplă discuție de afaceri dintre mine și avocatul meu nu poate fi calificată ca reprezentând infracțiune de cumpărare și respectiv trafic de influență. Subliniez că este absolut nesustenabilă susținerea procurorilor potrivit căreia avocatul meu de la acea dată ar fi promis obținerea unei informații de la directorul CFR Marfă privind prețul ofertat de această companie pentru licitația ce urma să aibă loc la 29.01.2014, pentru bunul și simplul motiv că avocatul nu îl cunoștea pe directorul CFR Marfă”. Omul de afaceri mai spune că speră ca la recurs să fie acceptată măcar una dintre dovezile respinse de prima instanță, în special realizarea unei expertize judiciare a înregistrărilor aflate la dosar, înregistrări al căror conținut l-a contestat de fiecare dată. Omul de afaceri Gruia Stoica a fost condamnat la patru ani de închisoare şi trei ani interzicerea unor drepturi pentru cumpărare de influenţă, în acelaşi dosar avocatul Doru Boştină primind o pedeapsă de trei ani de închisoare pentru trafic de influenţă, sentinţa Curții de Apel Ploiești nefiind definitivă. Judecătorii au decis să scadă din această pedeapsă perioada în care Gruia Stoica a fost reţinut pe o durată de 24 ore, în data de 29 ianuarie 2014, perioada în care acesta a fost arestat preventiv între 30 ianuarie şi 9 mai 2014, inclusiv, precum şi perioada arestului la domiciliu, de la 10 mai 2014 până în prezent. Totodată, judecătorii au menţinut măsura preventivă a arestului la domiciliu, în condiţiile în care sentinţa nu este definitivă şi poate fi contestată.