Adolescent rebel, scăpat de sub supravegherea părinţilor, Robert-Ionuţ Bogăţeanu, de 18 ani, din satul Faclia, comuna Saligny, a intrat în atenţia poliţiştilor încă din august 2011, când a fost prins, împreună cu alte persoane, furând motorină dintr-un tren de marfă ce tranzita staţia CF Mircea Vodă, având destinaţia Oradea. Oamenii legii care însoţeau marfarul i-au somat verbal pe hoţi să se oprească, dar suspecţii i-au ignorat. Doi ofiţeri au folosit armamentul din dotare şi au tras cinci focuri de avertisment în plan vertical şi şase în direcţia grupului de hoţi. Speriaţi, indivizii au fugit, lăsându-l în urmă pe Bogăţeanu, care a fost împuşcat în coapsă. Rănitul a fost dus la spital, unde medicii l-au operat imediat. După externare, el a fost arestat şi deferit justiţiei pentru furtul a şase tone de combustibil. În aprilie 2012, Bogăţeanu a fost condamnat la un an de închisoare cu executare, însă a fost eliberat condiţionat şase luni mai târziu. Experienţa din penitenciar nu l-a determinat să se cuminţească. În decembrie 2012, el s-a întors la grupul de hoţi din vagoane şi a dat mai multe lovituri, reuşind să fure cantităţi mari de cereale şi de produse petroliere.
PERCHEZIŢII Timp de mai multe săptămâni, lucrătorii Secţiei Regionale a Poliţiei Transporturi (SRPT) Constanţa i-au filat pe membrii grupării, iar la începutul acestui an au descins la 12 domicilii din localităţile Saligny, Mircea-Vodă, Faclia şi Ştefan Cel Mare. În urma percheziţiilor efectuate de poliţişti au fost descoperiţi saci cu grâu, porumb şi floarea-soarelui, produse petroliere, cocs şi bucăţi de şină de cale ferată. Poliţiştii au stabilit că paguba cauzată de hoţi depăşeşte 50.000 de lei, din aceasta fiind recuperată o mică parte, şi anume cea pe care suspecţii nu au apucat să o vândă. Din cercetări s-a stabilit că hoţii acţionau noaptea şi atacau numai mărfarele care nu aveau pază. Suspecţii obişnuiau să frâneze vagoanele şi, până când ajungeau poliţiştii, ei le goleau de cereale prin deschiderea trapelor sau furau combustibil din cisternele încărcate cu produse petroliere. Apoi dispăreau în noapte.
SENTINŢĂ La finalul anchetei, 16 persoane au ajuns după gratii şi, ulterior, au fost deferite justiţiei pentru furt calificat. Săptămâna trecută, 13 dintre suspecţi au fost condamnaţi de Judecătoria Medgidia după ce au recunoscut acuzaţiile. Bejan Liviu şi Marius Silviu Mihălceanu au primit câte un an şi jumătate cu suspendare, Marinel Diaconescu - un an cu suspendare, Ariton Vasile Daniel şi Ionuţ Ariton câte doi ani şi şase luni de detenţie, Constantin Cobzariu, Luca Mihai, George Cojocaru şi Bogdan Marian Pruia, câte trei ani de închisoare cu executare, Dragoş Cristian Moraru - un an şi jumătate de detenţie, Ion Laurenţiu Ştirbu, Nicolae Ştirbu şi Robert - Ionuţ Bogăţeanu, câte doi ani de puşcărie. Ceilalţi suspecţi, Emanuel Tudor Cristache, Vasile Pârvu şi Stelian Timofticiuc au negat orice implicare în furturi şi vor fi judecaţi separat de complicii lor. Sentinţa nu este definitivă.