Zeci de militari din Gruparea Navală „Blackseafor” au participat la Slujba de Înviere oficiată de un sobor de preoţi în Dana 0 a Portului Constanţa. La ceremonialul religios au fost prezenţi atît marinarii români, cît şi cei străini, de pe navele din Georgia, Federaţia Rusă, Ucraina, Bulgaria şi Turcia, care participă la exerciţiile grupării pînă pe zece aprilie. „În fiecare an, de Paşte, Christos învie pentru toţi, chiar dacă este vorba despre militari care sînt alături de familiile lor, chiar dacă este vorba despre cei plecaţi în misiune. Anul acesta am avut o ocazie specială, aceea de a oficia Slujba de Înviere în Dana Militară, între două fregate, una a României şi alta a Turciei. Slujba este oficiată aici pentru soldaţii români şi pentru cei din Georgia, Federaţia Rusă, Ucraina, Bulgaria şi Turcia, care se află în acest sfînt ceas departe de casele şi familiile lor. Azi este foarte important ca toţi militarii să-şi îndrepte privirea şi speranţa către Dumnezeu şi Biserica noastră şi să se roage pentru familie, prieteni etc” a declarat Nicolae Argatu, preotul Garnizoanei Constanţa. „Este prima oară cînd se organizează Sluja Pascală în Dana 0 pentru Gruparea Navală „Blackseafor”. Şi-au dat acordul în acest sens atît Înalt Prea Sfinţitul Teodosie, cît şi contraamiral de flotilă, Dorin Dănilă, Comandantul Flotei, deoarece majoritatea militarilor de pe cele şase nave sînt de rit ortodox. Sînt aprox. 700 de oameni de diferite naţionalităţi. În zilele de Paşte, marinarii români vor avea la masă mîncare tradiţională: ouă roşii, cozonac, carne de miel etc.” a declarat lt. cmdr Ion Burghişan, purtător de cuvînt al Flotei. Cu cîteva minute înainte de începerea slujbei, cîţiva marinari au împărţit tuturor celor prezenţi lumînări pentru ca la miezul nopţii să poată lua Lumină. Contrar aşteptărilor celor prezenţi, la ceremonial au asistat şi numeroşi militari, de religie ortodoxă, aflaţi pe fregata turcească Kemalreiss. Cele şase nave ale Grupării „Blackseafor” s-au aflat pentru trei zile în Portul Constanţa, iar astăzi, ele vor pleca spre portul Burgas din Bulgaria, apoi îşi vor continua deplasarea spre Istanbul, în Turcia, iar pe 24 aprilie se vor întoarce la Constanţa. Gruparea militară „Blackseafor” se întruneşte de două ori pe an, pentru antrenamente în comun, efectuînd escale în diferite ţări riverane Mării Negre. Timp de trei săptămîni, echipajele navelor desfăşoară în comun o serie de acţiuni, pe uscat pe mare. Astfel, vor fi executate, exerciţii de căutare şi salvare pe mare, de căutare de mine, de boarding, de interceptare a unor nave.