Aglomeraţie mare, ieri după-amiază, la Curtea de Apel Constanţa, unde s-au judecat recursul împotriva arestării declarat de patru dintre membrii grupării de hoţi de ţiţei din conductele Conpet, dar şi recursul procurorilor vizavi de lăsarea în libertate a altor şase suspecţi. Dacă Gabriel Bivolaru, Marin Chihaia, Gheorghe Mangalea şi Adrian Arhire au fost aduşi din arest cu duba Poliţiei, Marius Ciprian Poenaru, Paul Boamfă, Viorel Luca, Romeo Ovidiu Merdicos, Petronel Dimofte şi Marius Ionuţ Matei au venit însoţiţi de familii şi rude. Patru indivizi în boxă, şase pe lângă, jandarmi, poliţişti plus zece avocaţi au umplut la refuz sala de judecată. Toţi cei zece suspecţi au uzat de dreptul la tăcere, spunând că îşi menţin declaraţiile anterioare, şi i-au lăsat pe avocaţi să îi reprezinte. Fiecare apărător a depus la dosar diferite acte medicale, caracterizări sau alte înscrisuri, în încercarea de a înclina balanţa în favoarea clienţilor lor.
„IREZONABIL” Avocatul lui Gabriel Bivolaru a încercat să scoată în evidenţă, în faţa completului de judecată, faptul că Bivolaru nu ar avea nicio implicare în afacerea cu ţiţei furat şi a susţinut că, deşi Luca, Boamfă, Dimofte şi Poenaru au recunoscut acuzaţiile, ei nu ar fi menţionat nimic de implicarea lui Bivolaru. „Nu înţeleg pe ce s-a bazat instanţa când a spus că Gabriel Bivolaru avea un rol central. Ceilalţi inculpaţi nu l-au indicat în niciun fel ca participant la activitatea infracţională. Instanţa a dispus în mod irezonabil că el ar fi capul acestei reţele”, a pledat avocatul Petrică Munteanu.
ORGANE NECOMPETENTE? Pe de altă parte, Liviu Cristescu, avocatul lui Gheorghe Mangalea, a susţinut că în acest dosar nu ar fi fost respectate prevederile legale şi aceste aspecte ar trebui analizate de instanţă. „E discutabil dacă este corect a se delega un ofiţer de Poliţie Rutieră să efectueze cercetări în cazul unor infracţiuni de evaziune fiscală şi spălare de bani. Există un Serviciu de Investigare a Fraudelor înfiinţat în acest sens”, a spus avocatul Liviu Cristescu. Apărătorul a adăugat că Mangalea s-ar fi speriat şi ar fi avut o „reacţie de panică, de moment... o reacţie necugetată” în momentul în care a spart barajul jandarmilor şi a fugit la bordul BMW-ului său. La finalul şedinţei, Bivolaru a declarat că el a acceptat venirea cisternei încărcate cu ţiţei furat de la Cumpăna la rafinăria din Năvodari după ce s-ar fi asigurat că actele de provenienţă şi transport sunt în regulă: „Am fost de bună credinţă...”. În urma deliberărilor, magistraţii au decis să îi reunească pe toţi zece după... gratii.