Statul Islamic(SI) a revendicat execuţia prin decapitare a lucrătorului umanitar britanic David Haines, ca represalii faţă de intrarea Marii Britanii în coaliţia împotriva acestei organizaţii jihadiste, a anunţat, sâmbătă, centrul american de supraveghere a site-urilor islamiste SITE. În cazul în care înregistrarea video a decapitării se dovedeşte autentică, va fi vorba despre a treia execuţie de acest tip în decurs de o lună, după decapitările a doi jurnalişti americani luaţi ostatici în Siria. În această înregistrare video de două minute şi 27 de secunde, intitulată "Un mesaj către aliaţii Americii", gruparea jihadistă reproşează Marii Britanii că s-a alăturat coaliţiei Statelor Unite, care efectuează atacuri aeriene împotriva unor poziţii controlate de către Statul Islamic în Irak. "Ai intrat de bună voie într-o coaliţie cu Statele Unite împotriva Statului Islamic, aşa cum a făcut predecesorul tău Tony Blair înaintea ta, urmând o tendinţă în rândul premierilor noştri britanici care nu pot să găsească curajul să le spună nu americanilor", spune călăul, cu faţa acoperită, adresându-i-se premierului David Cameron. Acest bărbat, care ar putea să fie acelaşi din înregistrările video ale execuţiilor americanilor James Foley şi Steven Sotloff, adaugă că această alianţă "vă va accelera distrugerea" şi va arunca cetăţenii britanici în "alt război sângeros şi care nu poate fi câştigat". De asemenea, el ameninţă cu execuţia altui ostatic britanic. Născut în Scoţia, David Haines, în vârstă de 44 de ani, a fost luat ostatic în martie 2013. Statul Islamic a afirmat că el poate fi următorul ostatic executat în înregistrarea video a decapitării lui Steven Sotloff.