Grupări specializate în înşelăciuni prin telefon, destructurate de poliţiştii bucureşteni

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Grupări specializate în înşelăciuni prin telefon, destructurate de poliţiştii bucureşteni

Eveniment 30 Mai 2014 / 13:30 173 accesări

Două grupări specializate în înşelăciuni prin telefon, din care făceau parte mai mulţi deţinuţi, au fost destructurate, ieri, de poliţiştii bucureşteni. Poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale au făcut, ieri, opt percheziţii la Penitenciarul Giurgiu şi mai multe adrese din Capitală, care au vizat anihilarea unei grupări specializaste în înşelăciuni prin metoda "Accidentul". Gruparea era formată din zece persoane, între care patru deţinuţi. "Pe fondul unor sesizări primite în perioada aprilie - mai a.c., poliţiştii bucureşteni au reuşit identificarea unui grup format din 10 persoane care, folosind calităţi mincinoase, sub pretextul că sunt rude implicate în accidente rutiere cu victime, le determinau pe victime să le transmită diverse sume de bani", se arată într-un comunicat remis de Poliţia Capitalei. În urma percheziţiilor, anchetatorii au găsit mai multe telefoane mobile şi cartele SIM în celulele unor bărbaţilor încarceraţi la Giurgiu, în timp ce din locuinţele celor şase complici ai deţinuţilor au fost ridicate bijuterii din aur în valoare de aproximativ 10.000 de lei, precum şi 4.000 de euro, 3.400 de lei şi 320 de dolari americani. Poliţiştii au precizat că grupul era format din şase bărbaţi şi patru femei, cu vârste cuprinse între 21 şi 54 de ani, care sunt bănuiţi de zece înşelăciuni şi trei tentative, prejudiciul fiind estimat la aproape 95.000 de lei.

Taguri articol


12