Se fac tot mai mult epresiuni pentru ca grupul ABBA să se reunească şi să cânte împreună pentru prima oară în ultimii 30 de ani, cu ocazia unui concert unic, a declarat Agnetha Faltskog, unul dintre cei patru membri ai grupului suedez. Agnetha Faltskog, fosta membră a grupului ABBA, alături de Anni-Frid Lyngstad, Bjorn Ulvaeus şi Benny Andersson, a confirmat faptul că i-ar face plăcere să vorbească cu foştii ei colegi de trupă despre posibilitatea de a susţine un concert unic, în ciuda precedentelor ei declaraţii, în care afirma că nu doreşte să reînvie trecutul. Ajunsă la vârsta de 60 de ani, artista suedeză a declarat: „Ar fi distractiv să ne întâlnim cu toţii, să vorbim despre vremurile de demult şi poate chiar să cântăm împreună. Nu vom susţine turnee precum Rolling Stones şi ca alte trupe vechi. Însă, cred că vom fi cu toţii de acord pentru un concert unic, organizat, poate, în scopuri caritabile”. Agnetha Faltskog, care a lansat trei albume solo după destrămarea grupului ABBA, a declarat că nu este interesată de faimă, deoarece s-a bucurat de suficientă celebritate în tinereţe.
În decembrie, presa internaţională a vehiculat ipoteza potrivit căreia grupul ABBA, devenit celebru după ce a câştigat concursul Eurovision în anul 1974 cu piesa „Waterloo”, ar putea să se reunească şi să cânte la nunta regală a prinţului William cu logodnica sa Kate Middleton, ce va avea loc la Londra pe 29 aprilie. Casele de pariuri acordă o şansă de 1/2 ca grupul ABBA sa susţină cel puţin un concert înainte de anul 2015 şi o şansă de 66/1 ca trupa suedeză să cânte la căsătoria prinţului britanic. În 2010, grupul suedez Abba s-a numărat printre legendele muzicale incluse în Rock and Roll Hall of Fame.