Pachetul suspect primit la sediul din Madrid de grupul media spaniol Prisa nu conținea nimic periculos, a anunțat o purtătoare de cuvânt a grupului, informează Reuters și AFP. Sediul din Madrid al grupului Prisa, din care face parte și ziarul El Pais, a fost evacuat timp de două ore din cauza unui colet suspect care s-a dovedit în cele din urmă o 'alertă falsă', a adăugat purtătoarea de cuvânt a grupului. Cu puțin înaintea orei locale 16:00, angajații au putut reveni la lucru. Reactorul șef al cotidianului El Pais, Antonio Cano, a confirmat pentru presă că a fost vorba de o alertă falsă, în contextul atentatului sângeros comis astăzi la sediul din Paris al săptămânalului satiric Charlie Hebdo. La 13:45, adică la peste două ore după atentatul sângeros de la Charlie Hebdo, din Paris, un bărbat a venit la sediul Prisa din Madrid cu un colet considerat suspect, a declarat pentru AFP directorul de comunicare al El Pais, Pedro Zuazua. Reprezentanții serviciilor de curierat, aflate la parter, 'i-au spus să-l ducă jos, însă el a insistat să-l lase acolo', a povestit Zuazua, precizând că era vorba de un pachet 'ceva mai mic decât o cutie de pantofi'. 'Pachetul a fost trecut prin scaner și se vedeau niște cabluri și un fel de recipient. Poliția a evacuat imobilul. Toți angajații au fost evacuați. Zilele de nu s-au încheiat încă, dar (în clădire) erau totuși peste 300 de oameni. Exista o îngrijorare, evident din cauza a ceea ce s-a petrecut la Paris', a mai spus el.