Grupul Şcolar I.C. Brătianu din Nicolae Bălcescu se îmbracă în haine noi. Lucrările de reabilitare şi modernizare a clădirii învechite se apropie de final. Primarul comunei, Viorel Bălan, a declarat că lucrările de reabilitare a şcolii s-au realizat pe etape pentru ca orele de curs să nu fie mult afectate. Practic, lucrările s-au derulat în paralel cu orele care se desfăşurau în şcoală. În timp ce într-o parte din clase lucrătorii munceau de zor, în restul claselor profesorii ţineau orele de curs. „Proiectul a cuprins lucrări atât în interior cât şi la exteriorul clădirii. S-a înlocuit instalaţia electrică, s-a schimbat pardoseala şi s-a zugrăvit. Acum avem grupuri sanitare noi”, a declarat primarul, adăugând că urmează să fie adus şi mobilier nou, constând în bănci, scaune, dulapuri, mese necesare desfăşurării actului educaţional. Primarul mai că spune lucrările de reabilitare au început în primăvară şi cel mai bine s-a lucrat în perioada verii atunci când elevii au fost în vacanţă. „Recepţia lucrărilor realizate la Grupul Şcolar I.C. Brătianu din Nicolae Bălcescu este programată pentru sfârşitul lui octombrie”, a afirmat Bălan. În total, aprox. 700 de elevi, de la clasa I până la clasa XII - a şi 46 de cadre didactice vor beneficia de o şcoală modernă, echipată corespunzător. Proiectul de reabilitare şi modernizare a fost implementat cu două milioane de lei, sume provenite de la Ministerul Educaţiei, prin Inspectoratul Şcolar Judeţean.