Grupul terorist Stat Islamic a difuzat o înregistrare video în care arată decapitarea simultană a 15 bărbaţi, prezentaţi ca fiind militari sirieni luaţi ostatici, relatează AFP. Înregistrarea prezintă terorişti din grupul Stat Islamic mergând alături de cei 15 ostatici, în grupuri de câte doi. La un moment dat, fiecare terorist scoate o sabie şi decapitează câte un ostatic. Ostaticii au fost prezentaţi ca fiind militari din forţele regimului Bashar al-Assad. Într-o altă înregistrare, grupul terorist sunnit Stat Islamic (Stat Islamic în Irak şi Siria / Stat Islamic în Irak şi Levant) prezintă decapitarea angajatului umanitar american Peter Kassig, în vârstă de 26 de ani, care era ostatic de un an. Siria se confruntă, începând din martie 2011, cu revolte reprimate violent şi cu un conflict militar între serviciile de securitate subordonate regimului Bashar al-Assad, forţele opoziţiei siriene şi grupuri teroriste, inclusiv organizaţia sunnită Stat Islamic (Stat Islamic în Irak şi Levant). Bilanţul conflictului este, potrivit estimărilor ONU, de aproape 200.000 de morţi.