Portalul MentineRomaniaCurata.ro şi Compania Passe Partout Dan Puric prezintă „Gunoiul şi Ghiocelul”, un spectacol-eveniment organizat sub înaltul patronaj al Ministerului Mediului şi Pădurilor. Premiera spectacolului va avea loc sâmbătă, 5 iunie, de Ziua Internaţională a Mediului, cu începere de la ora 20:00, la Sala Rapsodia a Teatrului Ion Creangă. Spectacolul „Gunoiul şi Ghiocelul” aduce în discuţie probleme actuale legate de mediu şi reciclare într-un inedit dialog în mişcare. De-a lungul a celor peste 10 tablouri actorii Nadejda Dimitriu, Adi Nour, Petru Voicu, Petru Ciobanu, Silviu Man şi Vadim Rusu, reinterpretează în cheie gravă sau cu umor teme esenţiale ale ecologiei, propun soluţii şi acţiuni, gesturi fireşti pentru probleme majore. Regia spectacolului este semnată de către Vadim Rusu, coregrafia de către Nadejda Dimitriu, iar costumele şi scenografia de către Dana Georgescu. „Temele majore legate de mediu, printre care şi cea a deşeurilor, trebuie scoase din rapoarte oficiale şi aduse în atenţia publicului prin toate mijloacele posibile. Ne bucurăm să avem alături de noi în această iniţiativă talentul şi viziunea companiei Passe Partout Dan Puric, parteneri instituţionali ca Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului şi Garda Naţională de Mediu, precum şi firme şi organizaţii care ne-au susţinut” a declarat Ilie Teodor Brie, Vicepreşedinte al Centrului de Excelenţă Pentru Dezvoltare Durabilă, organizaţie coproducătoare a spectacolului. „Consider că această implicare este un lucru de igienă elementară. În acest moment România nu trebuie păstrată curată, Romania trebuie curăţată şi pe urmă trebuie să o păstrăm curată. Deocamdată, România este teribil de murdară, ea are o dublă murdărie. Mergi pe stradă şi o să vezi că gunoiul face parte din metabolismul acestei străzi, nimeni nu face nimic, pe nimeni nu-l doare. Te uiţi la un şofer cum îşi aruncă mucurile de ţigară pe fereastră sau la nişte tineri cum îşi aruncă pe autostradă cutia de suc, asta denunţă un primitivism şi o lipsă de educaţie extraordinară. Şi atunci, cum să nu sprijin o asemenea iniţiativă care clar vrea să înceapă cu ceea ce este esenţial: întâi să faci curat!”, a declarat Dan Puric, mentorul şi conducătorul companiei Passe Partout.