Din Ianuarie 2012, de când au început marile mişcări de protest împotriva preşedintelui Băsescu, cu solicitarea demiterii acestuia, mi-am impus să nu iau nicio atitudine publică pe teme de politică internă.

Ce mă face să iau o poziţie acum este faptul că, deşi toate schimbările politice din România au fost supuse avizului Curţii Constituţionale şi au fost declarate constituţionale de către aceasta, ele au fost apreciate de mulţi oficiali ai Uniunii Europene, ai Parlamentului European sau ai cancelariilor unor state occidentale în termeni duri, ca un grav derapaj democratic, ajungându-se până la catalogări de tipul \"lovitură de stat\" sau \" metode puciste\".

Mai gravă a fost proferarea unor ameninţări privind amânarea integrării în spaţiul Schengen sau a unor monitorizări speciale. Pot să înţeleg emoţia provocată de viteza luării unor decizii ale noii majorităţi parlamentare sau de către guvernul român, dar de aici până la utilizarea unor catalogări care nu respectă proprietatea termenilor este o mare distanţă. Aceste etichetări pripite au avut rolul de a amplifica tensiunea politică internă din România şi sunt considerate o cauză a deprecierii cursului monedei naţionale.

Fără ghilimele la începutul acestui paragraf s-ar putea considera că am comis un plagiat. După scrisoarea deschisă pe care fostul preşedinte Constantinescu i-a trimis-o în data de 27 Iulie Manuel Barroso, preşedintele CE. Pentru cine nu ştie - este vorba despre domnul acela de al Bruxelles care l-a urecheat pe Ponta şi l-a trimis acasă cu 11 porunci pe care acesta trebuia să le îndeplinească neîntârziat. Între care şi prevederea care făcea, practic, inutil referendumul de destituire a preşedintelui, suspendat degeaba în aceste condiţii.

Această scrisoare pe care sunt gata să mi-o asum, reprezintă unul dintre rarele pusee de demnitate ale unei clase politice care s-a obişnuit să facă sluj în faţa celor mari. Profesorul Constantinescu - care nu poate fi bănuit de partizanat sau de interese ascunse în spatele unor puncte de vedere teleghidate - exprimă sentimentul pe care tot mai mulţi români îl încearcă în faţa aroganţei şi a abuzurilor pe care oficialii de la Bruxelles le manifestă faţă de o Românie căreia nici măcar nu încearcă să-i înţeleagă problemele şi realităţile. Suntem priviţi - şi asta ni se datorează în mare măsură - ca nişte europeni de calitatea a doua care au fost aduşi în casa comună fără să fi îndeplinit condiţii elementare, doar ca o încurajare de a şi le apropria, şi care trebuiesc, în permanenţă, atenţionaţi, suspectaţi şi pedepsiţi. Nimic mai comod şi mai facil pentru oficialii comunitari decât să-şi ridice cota de notorietate prin declaraţii pompoase şi avertismente ultimative, fără nici cea mai mică preocupare faţă de corectitudinea informaţiilor pe care s-au bazat. Aţi auzit pe vreunul dintre aceşti oficiali revenind, sau cerând scuze pentru interpretările eronate, după ce Curtea Constituţională a validat şi schimbarea Avocatului Poporului şi pe cea a preşedinţilor celor două Camere, ba nici după validarea procedurii prin care a fost suspendat Băsescu, cu majoritatea voturilor parlamentarilor! A spus cineva: pardon, nu a fost lovitură de stat! Sau: nu au fost încălcate procedurile democratice! Nici pomeneală. Nu numai că nimeni nu a mai revenit asupra lor, dar au şi fost amplificate sub presiunea activelor trompete populare de la Bucureşti, iar Emil Constantinescu este perfect îndreptăţit să spună: mă îngrijorează acum modul în care sunt respectare aceste principii la nivelul de conducere al UE. Ca unul care am participat la elaborarea şi construcţia proiectului integrării fostelor state comuniste din Europa Centrală şi de Est în UE, vă mărturisesc că am văzut UE ca o structură politică de cooperare şi înţelegere reciprocă, în scopul realizării unor obiective comune privind securitatea, progresul economic şi statul de drept ca un instrument de impunere a unor condiţii care vizează libertatea de alegere democratică a forurilor de conducere naţională. Îmi pun întrebarea dacă la nivelul Comisiei Europene există preocuparea pentru o cunoaştere mai profundă a particularităţilor legistative, sociale şi culturale din noile state membre şi câtă încredere putem avea în dialogul Comisiei cu diferitele componente ale societăţii civile, dacă în cazul evenimentelor recente din ţara noastră câţiva agenţi de influenţă au putut determina o reacţie disproporţionat negativă asupra unor evenimente scoase din context sau care pur şi simplu nu au existat în realitate.

Observaţi că nici la acest paragraf nu am pus ghilimele, asumându-mi riscurile unor noi acuze de plagiat. Este cert, însă, că scrisoarea lui Emil Constantinescu este una dintre cele mai lucide şi mai obiective luări de poziţie într-un scandal în care golănismul autohton şi-a găsit o inexplicabilă susţinere la nivelul celor care ar trebui să se manifeste ca arbitri imparţiali.

PS. Credeţi că dl. Barroso s-a sinchisit să-i răspundă lui Emil Constantinescu?