Gus van Sant, care a regizat premiatul “Milk”, cu Sean Penn în rol principal, poartă negocieri pentru a realiza “Restless”, un film ce urmează să fie produs de Bryce Howard, noua actriţă din seria “Twilight”. Subiectul pe care îl tratează filmul “Restless” este ţinut secret, dar reprezentanţi ai casei de producţie Columbia Pictures au declarat că pelicula abordează o poveste de iubire între doi tineri. Bryce Howard va produce filmul împreună cu tatăl său, Ron Howard şi cu partenerul acestuia de la Imagine Entertainment, Brian Gazer. Scenaristul filmului, Jason Lew, a fost coleg cu Bryce Howard, la New York University. Ea a fost cea care l-a încurajat să termine scenariul. După mai multe variante, Byrce i-a arătat scenariul tatălui său, care a introdus proiectul în programul Imagine Entertainment. Gus van Sant, care este, în prezent, în negocieri cu casa de producţie, a mai lucrat cu firma aceasta, la remake-ul filmului “Psycho”. Bryce Howard a înlocuit-o, recent, pe Rachelle Lefevre în rolul Victoriei, în cel de-al treilea film al seriei ”Twilight”, ce va fi lansat în vara anului viitor. Cineastul american Gus van Sant a regizat filme precum “Good Will Hunting” (1997), “Elephant” (2003), care abordează tema masacrului de la liceul Columbine din SUA, “Paranoid Park” (2007) şi “Milk” (2008), care a fost recompensat cu două premii Oscar.