Guşă va face eforturi ca Băsescu să-şi bea şpriţurile liniştit cu Gigi Becali

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Guşă va face eforturi ca Băsescu să-şi bea şpriţurile liniştit cu Gigi Becali

Politică 16 Martie 2009 / 00:00 491 accesări

În acest weekend a avut loc congresul de fuziune prin absorbţie dintre PIN şi Partidul Alternativa Ecologistă (PAE). Cu acest prilej, fostul preşedinte al PIN Cozmin Guşă a declarat, sîmbătă, că alegerile prezidenţiale din acest an ar trebui să marcheze “despărţirea de anormalitate“: “O spun cu tristeţe, pentru că sînt artizanul cîştigării de către Traian Băsescu a alegerilor din 2004”. Guşă a subliniat că în acest an va face toate eforturile, ca un demers personal, ca Traian Băsescu “să-şi bea şpriţurile liniştit cu Gigi Becali sau să meargă liniştit prin cîrciumi cu partenerii de afaceri”. El a arătat că Băsescu nu este un om care să cîştige singur, ci îi place să se victimizeze: “Dacă în 2004 era singur rămînea la 9%, aşa cum era creditat în sondajele de opinie. Nici acum nu este singur, ci este înconjurat de diverşi cetăţeni din instituţiile publice, cărora le convine inconsecvenţa sa. În acest an voi milita pentru un preşedinte mult mai bun, mult mai valoros şi mult mai dedicat României”. Surse social-democrate au declarat, săptămîna trecută, că fostul lider al PIN va fi consilier al preşedintelui PSD Mircea Geoană pentru zona Transilvania. Contactat telefonic, Guşă nici nu a confirmat nici nu a negat această informaţie, mulţumindu-se să facă trimitere la o declaraţie făcută la Academia Română, potrivit căreia în 2009 va face toate eforturile pentru alegerea unui nou şef al statului.



12