Cu toată insistenţa premierului desemnat, Liviu Negoiţă, PNL şi PSD se menţin ferm pe poziţie şi îl susţin în continuare pe primarul Sibiului, Klaus Iohannis, pentru funcţia de prim ministru. Liberalii şi social democraţii au refuzat, din start, orice invitaţie la consultări pentru formarea Guvernului, venită din partea lui Negoiţă. Acesta a declarat, sîmbătă, că a transmis liderilor PSD şi PNL invitaţii scrise la negocieri pentru formarea unui guvern de uniune naţională, dar că a fost refuzat de aceştia, tot în scris, cu recomandarea de a-şi depune mandatul. Liberalii au fost categorici, anunţând, prin preşedintele lor, Crin Antonescu, faptul că nu au de gând să participe la consultări cu premierul desemnat. Liderul liberalilor declara că propunerea lui Traian Băsescu pentru postul de prim-ministru în persoana lui Liviu Negoiţă nu este altceva decât o sfidare. De asemenea, viceliderul grupului liberal din Camera Deputaţilor, Eugen Nicolăescu, a declarat că „PNL nu va participa la mascarada de pretinsă învestire” a unui nou guvern pentru că s-a săturat să intre în jocuri de proceduri parlamentare pentru „mofturile şi fiţele” lui Traian Băsescu. Nicolăescu a spus că liberalii vor fi interesaţi de constituirea unui nou guvern după alegerile prezidenţiale când va putea discuta cu un preşedinte normal şi responsabil. „Să nu mai punem guverne care să fie conduse de slugile lui Traian Băsescu, oameni care habar nu au pe ce lume trăiesc şi care nu au decât un singur scop: să facă pe plac stăpânului”, a mai spus Nicolăescu.