Primarii de comune cer Guvernului acordarea salarizării corespunzătoare personalului din administraţia publică locală, precum şi redarea demnităţii aleşilor locali. Edilii de comune sunt de părere că guvernanţii încalcă autonomia locală prin blocarea posturilor vacante şi a creşterilor salariale pentru toate categoriile de salariaţi, ceea ce duce la constrângeri în buna desfăşurare a activităţii comunelor. „Dorim ca legea privind normativele de personal pentru unităţile administrativ teritoriale şi instituţiile publice din subordinea acestora să fie reevaluat. De asemenea, solicităm ca unităţile medicale să rămână în patrimoniul unităţii administrativ-teritoriale, să existe medic în fiecare sat, precum şi centru de permanenţă medicală care să asigure servicii de calitate 24 de ore din 24“, a declarat prim vicepreşedintele Asociaţiei Comunelor din România, Mariana Gâju.