Guvernul a modificat, ieri, ordonanţa de urgenţă care interzicea acordarea tichetelor cadou, permiţînd atribuirea acestor tichete în limita bugetelor aprobate. Potrivit ministrului Muncii, Paul Păcuraru, noua formă a ordonanţei stabileşte că ordonatorii de credite ai autorităţilor şi instituţiilor publice din administraţia centrală, indiferent de modul de finanţare, acordă tichete cadou în cadrul limitei fondului bugetului propriu. Modificarea ordonanţei a survenit puternicelor convulsii sindicale apărute după decizia de săptămîna trecută a Guvernului privind anularea tichetelor cadou. Amplele proteste organizate în ultima săptămînă de bugetarii care fuseseră privaţi de tichete i-a făcut pe Tăriceanu şi compania să revină asupra ordonanţei mult hulite. Iniţial au încercat să modifice forma tichetelor cadou, transformîndu-le în venituri salariale permanente, în încercarea de a salva aparenţele în ce priveşte gafa imensă a Guvernului. Ulterior au reanalizat situaţia şi, după numeroase bîlbe, s-a revenit asupra ordonanţei, acordarea tichetelor fiind re-legalizată. Chiar şi ieri, înaintea modificării actului normativ, sindicatele cadrelor didactice au continuat protestele şi au anunţat că vor continua manifestările pînă cînd li se va comunica în scris hotărîrea de modificare a ordonanţei de urgenţă. \"Este regretabil că trebuie să ajungem la forme de protest pentru a înlătura abuzurile guvernanţilor. Cred că acesta este un semnal pentru a nu mai juca alba-neagra cu angajaţii din învăţămînt\", a declarat ieri preşedintele Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţămînt (FSLI), Aurel Cornea. La rîndul său, preşedintele executiv al Federaţiei Spiru Haret, Marius Nistor, a declarat că aşteaptă ca reprezentanţii Guvernului să le transmită în scris modificarea Guvernului. \"Nu mai cred în nimic pînă nu văd negru pe alb că acest articol din ordonanţă nu mai există şi că tichetele cadou se pot acorda în continuare\", a spus Nistor.