Am parafrazat titlul acestui editorial după titlul unui reportaj celebru din epoca interbelică, deoarece sugerează cel mai expresiv situaţia imposibilă în care se află Cabinetul Boc în clipa de faţă. Aş fi putut să scriu că situaţia este dramatică, dar riscam să las impresia că acest guvern mă înduioşează, ceea ce ar fi fost total fals. Dramatică este doar situaţia în care acest cabinet catastrofal i-a adus pe majoritatea românilor!
Fiecare ministru al actualului guvern, inclusiv premierul, se simte în momentul de faţă strâns ca într-o menghină. Pe de o parte, se apropie data fatidică de 1 septembrie, la care Traian Băsescu a hotărât să se facă evaluarea finală, înaintea remanierii, iar pe de altă parte bate la uşă moţiunea de cenzură a PSD-ului. Iar dacă aceste două ameninţări n-ar fi fost suficiente pentru Partidul Democrat Liberal, acum se conturează încă una, mai periculoasă şi mai imprevizibilă decât celelalte... Majoritatea parlamentară şi aşa precară a actualei puteri portocalii a început să se clatine, motiv pentru care Emil Boc nu mai poate fi sigur pe toate voturile pe care s-a bazat iniţial.
De aceea a şi încercat Băsescu şantajul-capcană de acum vreo două săptămâni, când a pretins că nu se va opune ca opoziţia să vină la guvernare, în cazul în care moţiunea de cenzură este adoptată. Acum se încearcă o altă manevră... Fiecărui parlamentar din arcul puterii i s-au promis fonduri pentru finalizarea proiectelor din colegiile lor uninominale, în schimbul unui vot împotriva moţiunii. Vă daţi seama la ce batjocură a banilor publici s-a ajuns?! Adrian Năstase a postat un calcul pe blogul său, din care reiese că organizarea alegerilor anticipate ar costa mai ieftin decât hemoragia bugetară pe care o pune la cale Guvernul Boc, ceea ce dovedeşte proporţiile desfrâului politico-financiar practicat de camarila lui Băsescu, în condiţiile în care majoritatea investiţiilor structurale sunt suspendate.
Ce pot să fac mai mult decât să scriu acest editorial care nu schimbă nimic?! Eu nu am decât un singur vot...