BACONSCHI, FAVORIZAT Celebra organizaţie de dezvăluiri Wikileaks a scos la iveală noi informaţii care fac referire la actuala conducere a statului şi asupra modului cum sunt numiţi oamenii pe funcţii. Într-o notă Wikileaks, preşedintele Traian Băsescu l-a presat pe premierul Boc să îl aleagă pe Teodor Baconschi în funcţia de ministru de Externe în locul secretarului de stat din Ministerul Afacerilor Externe Bogdan Aurescu, care fusese nominalizat anterior. Într-o notă clasificată, din 15 ianuarie 2010, ambasada SUA vorbeşte despre numirea lui Teodor Baconschi în funcţia de ministru de Externe. Ambasada SUA mai menţionează că, „în timpul ceremoniei de învestire, preşedintele Băsescu a spus că a ales un diplomat „experimentat” pentru funcţia de ministru de Externe pentru a transmite un semnal puternic că această poziţie nu este pentru politicieni”. Diplomaţii americani au notat că şi Bogdan Aurescu este un diplomat de carieră, „dar îi lipseşte experienţa de ambasador şi familiaritatea cu Băsescu, ceea ce l-a favorizat pe Baconschi”. Diplomaţii americani mai notează că preşedintele Traian Băsescu ştie „la prima mână” calităţile diplomatice ale lui Baconschi, cu care „a lucrat îndeaproape”.
BĂSESCU, „FORŢĂ CĂLĂUZITOARE” Nota diplomatică citată, semnată de ministrul consilier Jerri Guthrie Corn, face o trecere în revistă a carierei lui Baconschi, precizând că Andrei Pleşu este cunoscut ca „principalul său mentor”. „Alegerea de către preşedintele Băsescu a unui diplomat de carieră în care are personal încredere este un indiciu puternic a determinării sale de a ţine politica externă în afara influenţei partidelor politice. Cu această alegere, preşedintele îşi reafirmă rolul de forţă călăuzitoare a politicii externe a României, după un an de interferenţă politică din partea fostului partener de coaliţie, în prezent în opoziţie, Cristian Diaconescu de la PSD”, notează documentul. Diplomaţii americani mai spun că, deşi în general este sensibil la problemele importante ale ambasadei, Teodor Baconschi s-a dovedit un foarte puternic susţinător al Bisericii Ortodoxe „şi este insensibil la plângerile minorităţilor religioase din ţară”.