Preşedintele Băncii Centrale Europene, Jean-Claude Trichet, estimează că guvernele ţărilor din Zona Euro vor fi responsabile de datoria grecească, în cazul incapacităţii de plată a Atenei. Trichet crede că dacă deciziile guvernelor conduc spre o incapacitate de plată chiar parţială a Atenei, ele vor trebui să aducă garanţii sistemului euro, adică BCE şi băncilor centrale ale ţărilor din Zona Euro, cu scopul de a proteja moneda unică. Liderii ţărilor din Zona Euro vor decide un al doilea plan de ajutor pentru Grecia, la un summit extraordinar, joi, la Bruxelles. Tratativele vizează în special modalităţile participării sectorului privat creditor al Greciei. Germania cere ca băncile greceşti să-şi bage mâna în portofel, de această dată, pentru a face faţă unei opinii publice proprii tot mai reticentă în a plăti pentru alţii.
GUVERNELE CELOR 17 ŢĂRI DIN ZONA EURO VOR SĂ IMPUNĂ O TAXĂ BANCARĂ PENTRU CA SECTORUL PRIVAT SĂ PARTICIPE LA SALVAREA GRECIEI, POTRIVIT COTIDIANULUI GERMAN ”DIE WELT”.
Această taxă ar viza inclusiv băncile ce nu sunt implicate direct în Grecia. Potrivit scenariului propus, sectorul bancar privat ar trebui să contribuie la răscumpărarea de obligaţiuni elene. Mai multe persoane influente din FMI vor ca instituţia să nu participe la noile măsuri de salvare a Greciei.
• Recomandări CE • CE recomandă statelor membre să faciliteze accesul la un cont bancar, cu costuri rezonabile, pentru toţi consumatorii, indiferent de ţara în care îşi au reşedinţa şi de situaţia lor financiară. Peste un an, CE va evalua situaţia şi, dacă este cazul, va propune noi măsuri, inclusiv de natură legislativă. Propunerea CE face referire la faptul că un consumator cu reşedinţa în UE, indiferent de situaţia sa financiară, ar trebui să aibă dreptul de a-şi deschide şi de a utiliza un cont de plăţi de bază, inclusiv în alt stat UE decât cel de reşedinţă. Contul trebuie să permită titularului să primească, să depoziteze, să transfere şi să retragă fonduri. Ar trebui să permită debitările directe şi viramentele, dar nu include creditele pe descoperit de cont. Circa 30 de milioane de consumatori cu vârsta peste 18 ani din UE nu au un cont bancar. Dintre aceşti cetăţeni rămaşi în afara sistemului bancar, între 6 şi 7 milioane se găsesc în această situaţie din cauză că li s-a refuzat accesul la un cont bancar.