Guvernul a amânat, pentru a doua oară, dezbaterea pe Legea salarizării

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Guvernul a amânat, pentru a doua oară, dezbaterea pe Legea salarizării

Social 10 Septembrie 2010 / 00:00 384 accesări

Confederaţia Naţională Sindicală \"Cartel Alfa\" acuză Guvernul că trage de timp pentru a nu exista o dezbatere reală cu partenerii sociali privind Legea salarizării unitare, după ce reprezentaţii Executivului au amânat ieri, pentru a doua oară, întâlnirea pe acest subiect. \"După cum ştiţi, astăzi (joi - n.r.) trebuia să aibă loc, la ora 13.00, o întâlnire pe acest subiect, dar ea a fost amânată a doua oară, după cum ne-a informat Ministerul Muncii, deoarece Ministerul de Finanţe n-ar putea participa din nu se ştie ce motive. Reprezentanţii celor două ministere nici nu s-au mai obosit să anunţe data şi locul reluării negocierilor. În mod evident se merge pe aplicarea unei politici de genul “pumnului în gură”: dacă nu acceptaţi propunerile noastre, asta este!\", susţin reprezentanţii \"Cartel Alfa\". În opinia sindicaliştilor, guvernanţii se bazează şi pe absenţa unor reacţii violente din partea lucrătorilor din sectorul bugetar cu ocazia reducerilor de salarii efectuate deja. \"Adevărul este evident: Guvernul încearcă pur şi simplu să nu dezbată faptul că două treimi din salariaţi cheltuie 50% din fondurile bugetare, iar restul, o treime din salariaţi, cheltuie cealaltă jumătate (care însă nu este identificată)\", mai arată aceştia. Potrivit CNS \"Cartel Alfa\", Executivul doreşte să păstreze privilegiile pentru cei cu salarii mari şi speră ca în acelaşi timp să reuşească să impună un sistem de salarizare \"flexibil\", adaptat capacităţii reduse a guvernanţilor de a-şi îndeplini responsabilităţile manageriale asupra colectării bugetului. Sindicaliştii de la \"Cartel Alfa\" protestează faţă de \"acţiunea de aruncare a iresponsabilităţii manageriale pe umerii executanţilor\" şi avertizează asupra faptului că simularea dialogului social nu reprezintă decât premisele declanşării unor acţiuni sociale violente, iar responsabilitatea acestora nu va fi a sindicatelor, ci a guvernanţilor.

Membrii Confederaţiei Sindicatelor Democratice din România (CSDR) au anunţat deja că vor picheta zilnic, între 15 şi 30 septembrie sediul Guvernului, solicitând elaborarea unei noi legi a salarizării unice în sistemul bugetar şi creşterea coeficienţilor pentru salariaţii din educaţie, sănătate, cercetare şi cultură. Totodată, sindicaliştii de la toate confederaţiile vor organiza un miting în Capitală, pe 7 octombrie, de Ziua Internaţională a Muncii Decente, nemulţumiţi de noul proiect al Legii salarizării, arătând că noile prevederi vor duce la salarii mai mici de anul viitor pentru toţi bugetarii. Sindicaliştii iau în calcul şi declanşarea, după 15 septembrie, a unei greve generale în sistemul public, pe termen nedeterminat. Reprezentanţii Guvernului au făcut, la sfârşitul lunii august, o nouă propunere privind salariul minim, de 650 de lei, pe care sindicaliştii au refuzat-o, motivând că aceasta este \"glumă\", care nu acoperă nici măcar inflaţia.

Sindicaliştii cer guvernanţilor să se facă simulări pentru un nivel al salariului minim de 675 de lei şi, respectiv, 705 lei. Totodată, sindicaliştii solicită Guvernului să utilizeze ca bază de calcul pentru 2011 salariile din decembrie 2009, şi nu cele din iulie 2010 micşorate cu 25 la sută, deoarece reducerea aplicată în iulie are, potrivit Constituţiei şi deciziei Curţii Constituţionale, un caracter temporar şi trebuie aplicată doar pentru anul în curs. Pe de altă parte, sindicaliştii nu sunt de acord cu creşterea raportului de la 1 la 12 la 1 la 15 propusă acum de Executiv, deoarece aceasta nu se justifică în condiţiile în care Guvernul are în vedere un buget pentru 2011 limitat de 39 de miliarde de lei.



12