Guvernul a aprobat proiectul de lege prin care propune Parlamentului român ratificarea Pactului Fiscal european, semnat de preşedintele Traian Băsescu în numele României. La începutul lunii martie, 25 state ale UE, inclusiv România, dar fără Marea Britanie şi Cehia, au semnat Pactul fiscal european, care prevede în principal reglementări fiscale pentru echilibrarea bugetelor şi coordonarea politicii economice la nivel european. Conform procedurilor, documentul trebuie ratificat în parlamentele statelor membre pentru a putea fi aplicat. Astfel, Tratatul va intra în vigoare la 1 ianuarie 2013, după ce va fi fost ratificat de cel puţin 12 state contractante din zona euro sau în prima zi a lunii următoare ratificării de către cel de-al 12-lea stat membru al zonei euro, aplicându-se data care intervine mai întâi. Tratatul prevede obligaţia de a menţine un deficit structural ce nu poate depăşi obiectivul naţional pe termen mediu, stabilit pentru fiecare stat membru în parte, cu o limită inferioară de 0,5% din PIB, la preţurile pieţei. În cazul în care nivelul datoriei publice este semnificativ sub 60% din PIB şi nu există riscuri privind sustenabilitatea pe termen lung a finanţelor publice, deficitul structural poate să ajungă la circa 1% din PIB. Deficitul bugetar ciclic maxim plus cel structural trebuie să se încadreze în limita de 3% din PIB. Nerespectarea deciziei acestei instanţe poate duce la o sancţiune financiară de maximum 0,1% din PIB-ul ţării respective.