Producătorii de medicamente vor plăti taxa clawback în funcţie de cota de piaţă şi de creşterea vânzărilor, potrivit unor modificări făcute de Guvern legislaţiei în domeniu, printr-o ordonanţă de urgenţă publicată ieri în Monitorul Oficial. Astfel, în calculul taxei clawback vor fi luate în considerare cota de piaţă a producătorului de medicamente, în proporţie de două treimi şi creşterea vânzărilor de medicamente, în proporţie de o treime. În legislaţia precedentă, taxa clawback se calcula în funcţie de consumul total de medicamente. Potrivit ordonanţei de urgenţă de modificare a OUG 77/2011, valoarea vânzărilor de medicamente individuale trimestriale suportate prin Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate şi din bugetul Ministerului Sănătăţii se stabileşte de către Casa Naţională a Asigurărilor de Sănătate pe fiecare plătitor de contribuţie.
Această valoare se calculează prin raportarea vânzărilor de medicamente ale fiecărui plătitor de contribuţie pe anul 2011 la totalul vânzărilor de medicamente suportate de stat, aferente aceluiaşi an şi înmulţirea rezultatului cu valoarea vânzărilor totale trimestriale de referinţă, de 1,425 miliarde de lei, se precizează în ordonanţă. Taxa calculată astfel se aplică din trimestrul I al anului 2012.