Premierul Victor Ponta a anunţat, ieri, la Palatul Victoria, că Guvernul nu a oprit investiţiile, ci doar proiectele care aveau „încărcătură politică” şi a exemplificat că unele din aceste proiecte ar avea ca termen de finalizare 320 de ani, pe finanţarea actuală: „Am auzit povestea potrivit căreia Guvernul a oprit investiţiile. Nu am oprit nicio investiţie bună. Am oprit acele investiţii care erau făcute doar ca să câştige firma partidului şi să ne facem că muncim pe acolo. Am oprit acele investiţii care, conform analizei prezentate de Ministerul Finanţelor Publice, pe finanţarea actuală se finalizau în 28 de ani, în 46 de ani”. Ponta spune că, „mai pe româneşte: în fiecare an mai punem nişte bănuţi, nu se întâmplă nimic cu ei decât că ajung la nişte firme şi toată lumea e fericită, dar în realitate nu termini niciodată acel proiect”. De altfel, în timpul şedinţei de guvern, Ponta le-a spus miniştrilor să taie în continuare „acest gen de bani pentru partid”, întrucât este necesar „să canalizăm eforturile noastre bugetare către investiţii reale şi investiţii serioase”. (A.M.)