Guvernul a pus mâna şi pe Fondul Naţional Unic de Asigurări de Sănătate

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Abuz fără precedent. Contribuabilii Fondului de sănătate, înlăturaţi

Guvernul a pus mâna şi pe Fondul Naţional Unic de Asigurări de Sănătate

Social 10 Ianuarie 2011 / 00:00 477 accesări

Patronatele şi sindicatele vor începe, săptămâna viitoare, demersuri în Parlament şi la partide pentru oprirea OUG 133/2010 de modificare şi completare a Legii privind reforma în domeniul sănătăţii publice care diminuează drastic reprezentativitatea lor în Consiliul de Administraţie (CA) al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS). „Partenerii sociali, din care fac parte confederaţiile patronale şi sindicale cu reprezentativitate la nivel naţional, semnatare ale contractului colectiv de muncă unic la nivel naţional şi a contractelor colective de muncă la nivel de ramură, îşi exprimă dezacordul total faţă de modificarea prevederilor referitoare la componenţa CA al CNAS prin reducerea numărului de locuri destinate patronatelor şi sindicatelor reprezentative din România”, a anunţat, ieri, Cezar Corâci, preşedinte UGIR-1903. El a susţinut că prin OUG 133/ 2010 - publicată în Monitorul Oficial - se asigură patronatelor şi sindicatelor reprezentative doar două locuri în CA, iar reprezentanţilor statului patru locuri. În prevederile legale valabile până la apariţia OUG 133, sindicatele şi patronatele aveau în CA zece locuri, câte cinci fiecare, restul aparţinând administraţiei şi preşedintelui CNAS. “Banii contribuabililor din România sunt colectaţi într-un fond de asigurări de sănătate şi nu fac parte din bugetul de stat, deci nu intră, conform legilor existente, până la momentul apariţiei acestei ordonanţe, sub controlul Guvernului”, a adăugat Corâci.

SISTEM TRIPARTIT. În opinia reprezentanţilor CONPIROM, CPISC, MERIDIAN, BNS şi Cartel Alfa, conducerea CNAS funcţionează în sistem tripartit (sindicate - patronate - Guvern) şi societate civilă. Modificările aduse componenţei CA al CNAS asigură statului controlul absolut asupra unui buget important, cel al Fondului Naţional Unic de Asigurări de Sănătate şi cheltuirea discreţionară a unor resurse financiare constituite prin contribuţie privată. “Considerăm că această măsură constituie un abuz fără precedent care înlătură pe cei care alimentează prin contribuţiile lor Fondul de sănătate, adică firmele şi salariaţii din România, de la administrarea acestuia. Partenerii sociali consideră ca inacceptabilă politica actualului guvern de a lua decizii importante fără consultarea partenerilor social, patronatele şi sindicatele, în detrimentul celor pe care îi reprezintă şi solicită revenirea asupra măsurilor luate privind componenţa CA al CNAS”, au fost de părere reprezentanţii patronatelor şi ai sindicatelor.



12