După îndelungi amânări şi declaraţii eroice, Guvernul a renunţat, în cele din urmă, la data de 1 ianuarie 2015 ca obiectiv pentru adoptarea monedei euro. Noul termen nu a fost făcut public, semn că se merge pe strategia „odată şi odată”. Şi data de intrare în ERM-II, mecanismul european al ratelor de schimb (n.r. - procedură care precede adoptarea euro), a fost decalată, de la 1 ianuarie 2012, la 2013 - 2014. Cei mai mulţi economişti au prevăzut această amânare, de doi ani, în condiţiile în care ţara noastră mai are nevoie de reforme structurale, care ar beneficia de avantajul unei politici monetare independente. Astfel, în următorii doi ani, Banca Naţională a României (BNR) ar avea timp să „calibreze” mai bine rata de schimb la care se va face trecerea de la leu la euro. „Ţările cu regim flexibil al cursului de schimb, printre care şi România, nu ar trebui să se grăbească cu aderarea la euro, ci să profite de avantajul unei politici monetare proprii”, declara recent şeful misiunii Fondului Monetar Internaţional în România, Jeffrey Franks. De aceeaşi părere este şi guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, care mai adaugă că „trecerea la euro trebuie precedată de consolidare fiscală”. Amânarea adoptării euro a putut fi intuită din alte declaraţii recente ale şefului băncii centrale, care a anunţat că BNR va pregăti măsuri speciale de restricţionare a creditării în valută, al căror efect direct ar fi un focus pe moneda naţională. Pentru români nu contează foarte tare când vom adera la zona euro, pentru că a fi sărac în lei sau în euro este acelaşi lucru.